Chiar dacă discursul de un liberalism radical pur-sânge a fost unul generat de disperare şi urgentat de raportări economice mincinoase la FMI, după modelul Greciei, o spun cu toată convingerea că preşedintele, pur şi simplu, a uimit cu siguranţă o bună parte din asistenţă. Inclusiv pe subsemnatul. Am asistat la primul discurs cu adevărat capitalist al unui şef de stat sau de guvern din România ultimilor 20 de ani.
A fost primul discurs în care populismul deşănţat reinventat după tipicul iliescian a fost dat de o parte în faţa discursului bazat pe concurenţă, plus-valoare, profesionalism individual şi corporatist, respectiv, nu în ultimul rând, pe asediul performanţei la un sistem public “îngrăşat” cu precădere pe considerente politice. Nu pot să-mi dau seama cu exactitate dacă măsurile şi tonul folosit de preşedintele României ar avea totuşi vreo legătură cu mincinoasa, dar seducătoarea măsură pur populistă de susţinere a creşterii salariilor profesorilor în toamna lui 2008. Acel aiuritor 50%. Sau discursul de ieri ar avea vreo legătură cu promisiunile de campanie electorală privind neatingerea cu nici un “sfanţ” a pensiilor celor 6,3 milioane de pensionari ai României.
Reducerea fondului de salarii în sectorul bugetar cu 25%, tăierea pensiilor cu 15%, reducerea ajutoarelor de şomaj cu 15%, impozitarea sporurilor salariale în sectorul bugetar, revizuirea celor 16 programe sociale funcţionale şi disponibilizări masive în sectorul public (pe surse se anunţă cifra de 250.000 dintr-un total de 1.380.000 de angajaţi în acest sector la data de 31 martie 2010) sunt doar o parte dintre măsurile enunţate ieri cu o privire glacială şi glas tăios de către preşedintele României, Traian Băsescu.
Acesta a anunţat şi cifre care până ieri au fost doar speculate, cu precădere de presa economică. 24% din buget îl reprezintă salariile personalului bugetar, ceea ce înseamnă 9,4% din PIB. De asemenea, cheltuielile bugetare ajung la 35% din bugetul de stat, respectiv reprezintă 12% din PIB. 30 de miliarde s-au dus spre subvenţii într-o agricultură care continuă să fie similară în multe locuri celei de Ev Mediu. Pentru prima dată, preşedintele a vorbit despre licitaţiile care în acest moment sunt blocate de către oricine şi oricând, anunţând indirect o simplificare a organizării acestora şi, în paralel, protecţie faţă de contestatarii “de meserie”, precum şi despre datoriile pe care statul le are către firmele private sau despre obligaţia reluării activităţii prin deblocarea fondurilor către agenţii economici privaţi.
A recunoscut ceea ce nici un reprezentant al guvernului nu a dorit vreodată să recunoască: faptul că până în prezent statul nu şi-a diminuat corect şi suficient cheltuielile, acestea transferându-se pe umerii celor 3 milioane de români care lucrează în servicii şi industria românească privată. De asemenea, Băsescu a recunoscut că singura care a reacţionat puternic şi corect la criză, care s-a restructurat după necesităţi şi cerinţe, a fost economia reală din zona privată, guvernul fiind incapabil să-şi continue programul de restructurare masivă a cheltuielilor, program început la nivel declarativ în ultimele zile ale anului 2008.
Practic, întregul discurs al preşedintelui României a fost un laudatio adus mediului economic privat, în comparaţie cu “grăsanul” ce reprezintă statul. De altfel, dacă analizăm măsurile enunţate de Băsescu ieri, cei din mediul privat am putea fi de-a dreptul entuziasmaţi. Asta, desigur, doar în măsura în care am compara aceste măsuri cu halucinanta speculaţie a ultimelor zile privind prima variantă de lucru pentru “salvarea economiei”, care ar fi fost generată în mintea guvernanţilor, dar şi a unor reprezentanţi FMI de către creşterea taxei pe valoarea adăugată la 24% şi a cotei unice la 20%.
Aceste două măsuri sunt, la rândul lor, dublate de impozitarea fără precedent a terenurilor şi clădirilor. Cu siguranţă, în cazul în care s-ar fi adoptat aceste măsuri, partidul de suflet al domnului preşedinte răsufla, la nivelul imaginii publice, mult mai liniştit, dar exista certitudinea că măsurile ar fi dus la contractarea economiei şi scăderea înfiorătoare a consumului. între a omorî mediul privat şi, pe termen scurt, a sufoca economia şi între a lua măsuri complet nepopulare la nivelul a cel puţin 8 milioane de oameni, ieri s-a decis prima variantă. Băsescu realizează un act ce poate fi considerat istoric pentru mediul privat românesc, dar cu consecinţe de imagine ucigătoare pentru propriul partid aflat la guvernare. Ne putem întreba dacă Băsescu a ales să-şi sacrifice propriul partid pentru a-şi salva
Dar la această întrebare, astăzi retorică, rămâne să aflăm răspunsul în lunile următoare, după ce vom vedea concret dacă măsurile de austeritate enunţate vor putea fi puse în practică de către actualii guvernanţi şi dacă nu cumva acestea sunt doar pentru cei mulţi şi amărâţi. PNL şi liderii săi se află într-o situaţie complicată deoarece discursul lui Băsescu de ieri a fost concentrat pe valorile liberalismului de la sfârşitul secolului 19. în cazul în care creşteau impozitele, liberalii aveau o pâine de mâncat. în acest caz însă, strategia discursului lor trebuie schimbată spre zona managementului de aplicare a acestor măsuri. Cealaltă principală forţă de opoziţie, PSD, ar putea creşte pe fondul unei nemulţumiri sociale imposibil de parat în următorul an, aplicând un discurs populist greţos.
Teoretic, PSD ar trebui să se îndrepte în minimum 6 luni de la aplicarea acestor măsuri spre 50% din intenţiile de vot ale românilor. Dar acest lucru nu se va întâmpla dintr-o mulţime de motive. Primul ar fi lipsa coerenţei şi unităţii în cadrul partidului, lipsa unui lider carismatic şi autoritar care să controleze cele 6-7 centre de putere din partid, ruptura legăturii iniţiale cu zona sindicală şi, nu în ultimul rând, forţa de coerciţie a celor trei braţe înarmate ale Cotroceniului, DNA, ANI şi Parchet General, care vor acţiona asemeni unor limitatoare de creştere şi ciocane pneumatice asupra liderilor mai vocali şi vizibili ai social-democraţilor. Rămâne de văzut modul în care va reacţiona populaţia, dar şi presa la măsurile aparent curajoase, însă extrem de dure comunicate ieri de către Traian Băsescu, acest Dinu Patriciu al spaţiului “economico-bugetar românesc”.
Şi totuşi, de ce a făcut referire preşedintele la jumătatea de miliard de euro care lipseşte în acest moment, atâta timp cât putem discuta, probabil, de cele 50 de miliarde de euro care lipsesc bugetului României? Să fie aceste 500 de milioane de euro enunţate suspect de Traian Băsescu un nou început pentru lupta cu oligarhii cei răi care datorează anumite impozite la bugetul de stat? Alo, domnul Patriciu, domnul Niculaie, domnii fraţi Micula şi mulţi alţi domni de Top Forbes sau Top 300, se aude semnalul dat de Cotroceni? Ciudat.
