Pe Valea Nistrului de Jos în căutarea românilor...

Reactivarea relaţiilor dintre România şi Basarabia (R. Moldova, oficial) a readus în actualitate un interesant volum publicat de Ion şi Maria Cuceu, mai anii trecuţi, în Editura Fundaţiei pentru Studii Europene: “Cercetări etnologice în Basarabia” de Petre Stefănuică, un neobosit etnograf bucureştean din perioada interbelică.

Ei bine, acest cercetător a fost foarte interesat de românii de pe Valea Nistrului de Jos, unde a cules folclor şi obiceiuri din numeroase sate. Dar, dincolo de cercetările etnologice propriu-zise, autorul ne-a lăsat o emoţionantă frescă, conturând viaţa religioasă, culturală şi economică din 11 sate ce mărgeluiesc pe Valea Nistrului de Jos, de la confluenţa Bontei, în nord de Chiţcani, până la Limenul din extremitatea sudică.

 

Este vorba, deci, despre 11 sate în care românii constituiau majoritatea populaţiei şi care trăiesc alături de alte etnii, precum velico-ruşi, ucraineni, evrei. Câteva exemple atestă spusele autorului: în Talmaza erau, la ora cercetării, aproape 7.500 de locuitori, dintre care 6.610 erau români; Chiţcani avea atunci 5.400 de locuitori dintre care aproape 2.800 erau români.

Toată zona era bogată în “bălţi” proprii pescuitului, stufăriş, şesuri verzi, păduri de salcâmi şi plop, plantaţii de vii (la Răscăeţi, Purcari, Olăneşti), livezi de caişi ( la Chiţcani şi Copcana) păduri (la Copcana şi Ciuburciu ). Iar dincolo de Nistru se întindea câmpia nesfârşită a Chersonului.

 

O zonă geografică cu un trecut fabulos. în Valea Nistrului de Jos, încă în timpul lui Herodot se pomenea de oraşul-cetate Tyros. Iar în timpul cruciaţilor, în locul Cetăţii Albe era oraşul Moncastro, stăpânit de genovezi. Dar în 1440 intră în stăpânirea lui Alexandru cel Bun, care dăruieşte iezerul de lângă Chiţcani Mănăstirii Neamţului. Iar o altă “baltă”, de lângă satul Leuntea, este dăruit Mănăstirii Moldoveniţa.

 

Petru Rareş, la rândul lui, măreşte în 1527 dania strămoşilor săi cu satul Copcana, iar pe timpul lui Stefan cel Mare, cu Cetatea Albă şi Tighina, cetăţi înconjurate de sate româneşti. Apoi începe năvălirea hoardelor tătare, mai târziu ale cele turceşti, dar elementul românesc s-a păstrat, ca o stâncă, în apele tulburi ale istoriei, până în zilele cercetării amintite Să mai spunem că din cercetare reiese că românii trăiau paşnic cu toţi conlocuitorii de alte etnii, aveau loc numeroase căsători mixte, asociaţii de afaceri şi, mai ales, îi unea pe majoritatea Biserica.

 

Nu ştim azi ce s-a mai petrecut pe Valea Nistrului de Jos în timpul puterii sovietice, al războiului, în special, dar ştim că Tighina a devenit Bender, iar Cetatea Albă, Akerman.

 

Ar fi, deci, interesantă o reluare a acestui studiu raportat la condiţiile de azi, putând, astfel, aduce în actualitate realitatea din Valea Nistrului de Jos, stăpânită secole de români. O ehipă mixtă de cercetători clujeni şi basarabeni,însoţită de studenţi de la discipline aferente unei astfel de teme, ar putea duce la rezultate spectaculoase.