Politica futilă

Precizări. Una dintre posibilităţile de analiză politică este cea a bolilor ei, a patologiei intrinseci. Intenţionez să tratez în câteva articole patologiile politice ale actualei scene politice româneşti.

Vreau să precizez înainte de asta următoarele. Voi urmări o dimensiune etică şi una pragmatică, dar ocolind marile teme ale moralităţii expuse, de exemplu, în decalogul biblic. Este redundant, de exemplu, şi lipsit de rezultat să spunem politicienilor: să nu furi! Se spune de câteva mii de ani şi nu avem rezultate prea mari. Vom încerca să ne apropiem mai mult de misiunile politicii şi funcţionalităţii ei sociale şi vom analiza patologiile care influenţează viaţa socială şi comunitară.

 

Mai este un lucru, nu interpretez partinic patologiile politice, sunt convins că aceste boli şi păcate ale politicii nu sunt dependente de orientarea politică, de zona ideologică, ci sunt păcate ale politicii româneşti din această perioadă.

Şi încă un lucru: când voi da un exemplu sau altul, aceasta nu este o caracterizare definitivă a politicianului care a făcut unul sau altul din gesturile ilustrative. Fiecare politician are partea lui de lumină sau întuneric, de greşeală şi fapte vrednice. Probabil proporţia dintre ele trebuie s-o judece electoratul atunci când dă cu ştampila.

 

Despre futilul din politică sau demagogia faptelor. Viaţa politică este plină de demagogie prin natura ei. în Grecia antică cuvântul demagog nu avea o prea mare încărcătură negativă sau, cel puţin, nu pe cea de astăzi. Mileniile care ne despart de greci şi politica de agora au accentuat semnificaţia negativă, demagogia este o promisiune mincinoasă făcută de un politician. Dacă demagog însemna la început politician cu oarecare abilitate de a vorbi, la Aristotel demagogia este guvernarea celor inculţi: oriunde puterea este în mâna bogaţilor este oligarhie, oriunde puterea este în mâna săracilor este demagogie. Nu vom vorbi despre conceptul de demagogie şi nici despre formele ei contemporane pentru că zilele noastre au transformat demagogia într-un fel de constantă a vieţii publice cu care ne-am obişnuit. Politicienii vorbesc despre orice, promit jenant de multe lucruri şi poate că uneori cred şi ei înşişi că vor realiza unele dintre ele.

 

Dar cea mai gravă formă de demagogie din politica noastră nu este una de discurs, ci un fel de demagogie a faptelor. Ceea ce eu numesc politica futilă. O mare parte importantă din activitatea politică este acţiunea demagogică, proiectele populiste care mimează interesul public, dar sunt doar forme de a mima preocuparea pentru el sau pentru oameni. O parte din resursele noastre din bugetul central sau local se duce pe acţiuni fără sens, fără importanţă socială majoră, lucruri şi activităţi care nu urmăresc urgenţele unui moment social sau politic. Demagogia vorbelor este mai suportabilă. Cea a faptelor este însă groaznică şi înlocuieşte, falsifică politica adevărată, adică acţiunea în interesul public.

 

Nu am o părere proastă despre Gheorghe Flutur. Vine dintr-o zonă cu oameni vrednici, frumoasa Bucovină, şi este votat, este activ, comunică mult, este dinamic şi bătăios. Dar când îmi aduc aminte de politicianul bucovinean îmi vine în minte scrisul lui cu oi de pe dealuri la trecerea preşedintelui ţării. însă nu asta mă enervează cel mai tare, pentru că putea să fie opera vreunui pădurar mai zelos. Mă enervează de ce o vrea să ne aducă Flutur lumina de la Ierusalim de fiecare Paşti. Flutur nu trebuie să se preocupe de lumina creştină, el trebuie să se ocupe de altceva. Politicienii trebuie să aducă lumina cărţii, să aducă asfaltul în comune, alinare celor amărâţi, nu lumina de la Ierusalim.

 

Oprescu a vorbit despre demagogia politicienilor şi a câştigat primăria ca şi un independent care în viaţa lui n-a avut carnet de partid vorbind despre şosele pe cer (mă rog, suspendate, ca să fiu mai exact). Nimic rău în asta, tâmpită este obsesia sa în a cheltui bani de buget pe proiecte prin care Bucureştiul a dat Cărţii Recordurilor cel mai lung cârnat (2.250 de metri), făcut pe 27 decembrie, cel mai lung tort (140 de metri), degustat a doua zi, pe 28 decembrie, în Piaţa Constituţiei, şi cei 4.000 de Moşi Crăciun, copiilor. Toate acestea au costat două milioane de euro, o prostie atât de mare încât o societate politică fără o majoritate de papagali ar fi trebuit să facă un scandal enorm.

 

Nici pesediştii nu scapă de această constantă a politicii noastre, tentaţia demagogiei faptelor şi futilului. Vanghelioanele sau cine ştie ce construcţii urbane care gâdilă doar orgoliul proştilor şi mândria locală sunt dovezi de risipă de resurse şi activităţi de tip demagogic.

 

Poate ar trebui să inaugurăm aici, pe Vox Publica, un registru de fapte demagogice şi elemente de politică futilă pe care să le interzicem apoi prin referendum sau măcar să le incriminăm public pentru ca măcar să-i trezească pe proştii care stau cu gura căscată şi se miră sau chiar votează în funcţie de aceste futilităţi.

Părerea mea. Să ne ocupăm în politică de lucruri serioase, necesare, nu de futilisme. Să nu aruncăm banii comunităţilor aiurea pe false priorităţi, să evaluăm nevoile corect şi să căutăm soluţii pragmatice la nevoi comunitare veritabile.

 

Post scriptum.

 

Pentru eventualii pudibonzi câteva definiţii ale futilului din DEX:

FUTíL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanţă, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis.

FUTíL adj. v. fluşturatic, fluturatic, frivol, neserios, uşuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic.