Profetul, liceul și ardelenii

Profetul, liceul și ardelenii
Într-un recent articol despre președintele Iohannis, articol care începe cu propoziția „Am o problemă tot mai mare cu președintele", ce sună ca un avertisment critic, sentențios și grav, Andrei Pleșu, înalt și profetic, se așterne întru apărarea Ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, proaspăt revocat din funcție.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

 

Această revocare din funcție este pusă în mod indirect în vina președintelui Klaus Iohannis, după opinia autorului articolului. De la o camaraderie defensivă, Andrei Pleșu are o „problemă tot mai mare" cu președintele țării. Dincolo de afinitățile și încordările patetice pentru apărarea prietenului-ministru sau a ministrului-prieten, articolul lui A. Pleșu ne permite câteva opinii asupra personalității autorului. Un intelectual expresiv, impetuos și respectat care se impune în atenția publică în prezent, probabil și în viitor, prin opera sa şi care, sigur, va rămâne în percepția publică prin felul său de intelectual simpatic. El simpatizează de cele mai multe ori profund, sfătos, expresiv, definitiv ca un profet. În cazul de față el simpatizează, simpatic și calin, cu Vlad Alexandrescu (care este unul "de-al nostru", vecin de pe o "stradă oarecare din București"), dar simpatizează critic cu K. Iohannis, în sensul că este în continuare bucuros că l-a votat.

El simpatizează simpatic cu toți cei care îi sunt aproape, dar antipatizează radical și neconcesiv cu cei care i-au fost critici, precum Adrian Marino. El este un simpatic definitiv care se așează confortabil în cuvinte, savurându-se pe sine, papilar și verbos. Fără a fi un profet amenințător, prin simpatizările sale, el lasă în urmă o dâră de ironie candidă, relativizantă, îndeajuns pentru a constata că simpaticul trimite semantic spre teritoriul indefinit al frivolității compensatoare. Din acest motiv, simpaticul poate derapa în persiflări mărunte, dar și malițioase, cu care sunt etichetați profesori de la "un liceu din Ardeal", cum a fost cazul lui Klaus Iohannis. Toleranța înduioșătoare cu Iohannis, „dacă i-ar fi coleg la un liceu din Ardeal", opune, însă, o falsă simpatie, întrucât ea este marcată de o infatuare ascunsă, înalt academică, în raport cu profesorul de la liceul din Ardeal.

Nu trebuie să uite Andrei Pleșu că liceul din Ardeal prin Gheorghe Lazăr din Avrig, fondatorul școlilor românești moderne din capitala dâmbovițeană din secolul al XIX-lea, a ctitorit genealogia intelectuală din care se extrage „simpaticul" intelectual de azi. Prin opera înalt misionară a lui Gheorghe Lazăr, ipohimenii au fost transformați în cetățeni "evropenești", iar evgheniții în elite politice și intelectuale, făuritori ai României moderne. Din stirpea cea ironizată a profesorului de liceu din Ardeal căruia i-a aparținut părintele didactic al Vechiului Regat care a fost Gheorghe Lazăr din Avrig, dar din care face parte și Klaus Iohannis, ca profesor de liceu din Agnita, se extrag și discipolii de peste timp din stirpea lui A. Pleșu din București. Gheorghe Lazăr, nu atât de simpatic însă precursor al lui A. Pleșu și nu atât de „mut" ca și K. Iohannis, a produs în termenii epocii așa-numiții simpatrioți, exponenți ai conștiinței de sine colective, moderne. Oricum, simpaticul persiflator, în mod indirect, se ironizează pe sine și se „livrează" în acest caz pe sine ironiei sau autoironiei.

Din perspectiva situării noastre colective în „liceul din Ardeal", ca simpatrioți de dincolo și de dincoace de Carpați, am impresia din ce în ce mai ziditoare, că peste doi ani, în 2018, din ferestrele liceelor din Agnita (unde a fost profesor K. Iohannis) și a liceului din Avrigul lui Gh. Lazăr (toate încep cu litera "A"), vom aniversa 100 de ani de masive frustrări împărtășite de niscaiva cărturari, intelectuali și oameni politici de azi din Vechiul Regat în raporturile lor cu Ardealul liceelor.

 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza