Pumnul lui Mutu, pumnul lui Boc

Ştiind că am rămas dator cititorilor, încă de săptămâna trecută, să scriu despre pumnul lui Mutu, această imensă perso-nalitate a noastră, a românilor, m-am gândit să subliniez că, în afara faptului că acesta este unul dintre eroii noştri preferaţi, trebuie să ţinem seama de cât de multe putem învăţa de la el.

Mai întâi, suntem cu toţii de acord, dl Mutu Adrian este un erou adevărat, “made in Romania”, deşi, după câte vedem, are destul de mulţi contestatari. Că are un talent extraordinar să facă ceea ce trebuie cu mingea de fotbal nu mai e un secret pentru nimeni. De asemenea, e de notorietate că d-sa are un neasemuit talent, poate mai remarcabil decât cel de a juca fotbal, şi anume, acela de a intra în diverse scandaluri, unul mai răsunător decât altul. Întrebarea care se pune, după ce am contabilizat toate aceste adevăruri incontestabile, este dacă, într-adevăr, dl Mutu e un erou al zilelor noastre. Dar ca să putem vedea mai bine adevărul, toată această situaţie va trebui s-o punem în oglindă, s-o comparăm, adică. Şi cu cine poate fi mai bine comparat dl Mutu dacă nu cu un alt mare campion al vieţii publice româneşti, dl Emil Boc? Fiindcă, orice s-ar spune, dl prim-ministru al României este una dintre legendele vii ale actualităţii româneşti. Pe cât de controversată este imaginea publică a unuia, tot pe-atât este şi cea a celuilalt.

Nu ştiu dacă talentul dlui Boc în politică se poate asemăna aceluia de fotbalist al dlui Mutu, oricum, actualul premier al ţării a început cariera sa politică făcându-se remarcat drept un politician care promitea mult; fapt ce ar putea fi confundat lesne cu promisiunile pe care le face talentul chiar şi în politică. Cum anume, peste noapte, talentul şi promisiunile dlui Boc în ceea ce presupunea propria carieră de conducător al celui mai puternic partid şi acelea de confirmare în funcţia imensă de premier s-au spulberat sub voinţa totalitară a lui Traian Băsescu, estompându-se până la a se pierde în neant este una dintre marile necunoscute ale oricărui ardelean care are uzul raţiunii. Aşa cum ne întrebăm acum la ce mai foloseşte talentul dlui Mutu, la fel ne putem întreba la ce anume îi mai folosesc dlui Boc onestitatea şi cinstea pentru care făcea, altădată, diferenţa pe scena politicii româneşti? La ce i-o mai fi folosind abilitatea politică, la ce i-o mai fi servind celelalte calităţi, când a devenit, zi după zi, doar o unealtă folosită de şeful suprem pentru a-şi face mendrele de dictator modern? Nu ştiu.

Şi nu ştiu nici dacă clujenii şi, în general, ardelenii îl vor ierta vreodată pentru umilinţa la care au fost supuşi. Probabil că nu. Mai ales după asumarea Legii educaţiei, lege care, în afară că distruge sistemul de învăţământ din România, face jocul unor nulităţi care vor să distrugă din invidie şi nemernicie munca dlui Andrei Marga de şaisprezece ani, prin distrugerea a înseşi Universităţii “Babeş-Bolyai”. Asta pe de o parte. Pe de alta, nu ştiu la ce îi mai folosesc dlui Emil Boc onestitatea şi bunul renume din trecut când, prin această Lege a învăţământului, asumată în urma şantajului antiromânesc al UDMR, reuşeşte, în felul în care NIMENI ÎN ROMÂNIA nu a avut curajul să facă, aruncarea unei flegme pe memoria marilor înaintaşi ai neamului românesc şi terfelirea memoriei celor ucişi la Ip şi Trăsnea, precum şi a milioanelor de victime ale revizionismului maghiar. Emil Boc a avut, aşa cum puţini oameni au, şansa de a deveni erou al acestui popor şi, mai ales, erou al propriului demers de viaţă.

Aşa cum şi dl Mutu ar fi avut ocazia să fie eroul acestei ţări şi eroul său şi al vieţii lui. Dar ce folos că are atâta talent la fotbal, când propria lui dimensiune şi propriul său comportament sunt la o limită atât de joasă? Desigur, cei care se află deasupra unui anume nivel al înţelegerii vieţii şi rolului lor în propria trecere pe acest pământ pot deveni “eroii” propriilor lor vieţi. Ceea ce este, pentru orice destin, chiar o nobilă împlinire. Oricine poate să devină “propriul său erou”, cu condiţia să vrea să ajungă a şti dacă doreşte sau nu să-şi dobândească libertatea interioară.

Să vrei, să ai dorinţa de a-ţi găsi esenţa, acel “ceva” care îţi spune că locul tău e altundeva decât îl cauţi în prezent; că opţiunea pe care o ai într-un moment nu e cea pe care o simţi tu şi, din nefericire, alegerile care nu sunt eminamente esenţele tale te duc în pustiul de unde nu te mai poţi întoarce. Or, dacă pumnul şi drogurile dlui Mutu pot fi uitate, iar fotbalistul poate rămâne, totuşi, o legendă, un erou, cu dl Emil Boc lucrurile stau mai rău: pumnul dsale aplicat milioanelor de români, stând în genunchi la picioarele Dictatorului, palma dată învăţământului românesc, distrugerea universităţilor şi, cel mai grav, răscolirea nefastă a mormintelor eroilor ardeleni ai neamului, prin cedarea în faţa şantajului unguresc, dsale nu cred că i se vor ierta. Nu i se vor ierta NICIODATĂ!