Războaie culturale, războaie personale

Cel care a recunoscut public că a fost informator al Securităţii revine, după o recluziune de un an, cu o carte care-i confirmă valoarea indiscutabilă. De la vechile sale cărţi, “Utopica”, “Civitas imaginalis”, de un nivel excelent, la volumele de interviuri cu regretatul Adrian Marino, intelectual de factură enciclopedică, cărţile şi intervenţiile lui Antohi teoretizând “A treia cale”, o împăcare a experienţei liberale cu autohtonismul sănătos, nu păşunist, sunt exemple de spirit critic, de construcţie a unei atitudini europene prin toleranţă şi erudiţie.

Noţiunea de războaie culturale prinde acum cu această carte nouă “carne” şi se impune în mediile intelectuale tot mai mult. De la Pierre Bourdieu, care a teoretizat noţiunea de “bun simbolic”, mai toţi sociologii contemporani au adâncit meditaţia asupra rolului intelectualilor şi a luptelor dintre aceştia. Majoritatea sociologilor au dreptate. Se duc adevărate lupte culturale uneori mai dure decât cele politice.

Mai cu seamă că toţi cei care le poartă au iluzia superiorităţii - ei sunt toţi curaţi, puri şi, nu-i aşa, geniali - şi, tocmai de aceea, ridicolul de care dau dovadă, turnându-se unii pe alţii, este greţos. Venită, cred eu, în descendenţa celor patru cărţi care au circumscris aceste lupte culturale de la noi - “Boierii minţii”, “Retori, simulacre, Imposturi”, Intelectualii în câmpul puterii” şi “Noii precupeţi” - plus cartea lui Paul Johnson “Intelectualii”, noul volum dă o şi mai mare forţă de analiză modului în care intelectualii interacţionează, uneori canibalic.

Iată cum e descrie Antohi “Războaiele culturale“ româneşti: “Sunt ca şi cultura noastră (a) preponderent literar-artistice, fiindcă acest domeniu e cel mai articulat la noi; filosofiile şi ideologiile se grefează pe ceea ce eu numesc “estetica metafizică a societăţii“, având în centru fantasma unui canon non-negociabil; (b) elitiste: numărul celor afectaţi în vreun fel, cu “forumişti“ cu tot, e neglijabil în raport cu masa persoanelor relativ educate, fiindcă acestea din urmă sunt mesmerizate de scandalurile politice interminabile (în care ideologiile, deci cultura în sens larg, nu joacă nici un rol) şi de autocontemplarea metonimică-vicariantă-narcisică prin reality shows; (c) provinciale, adică fără contribuţii novatoare şi deschideri comparative, derivate, întârziate, mimetice, bovarice etc.; (d) fără memorie: dincolo de un eventual gust amar şi de insidioasă blazare, după marile noastre bătălii simbolice nu rămân decât câteva clişee şi o persistentă stare de animozitate, de “pace înarmată“, puţin favorabilă decantărilor şi clarificărilor;

Fierbem, aşadar, în suc propriu, reuşind chiar să-i atragem pe puţinii străini care se interesează de noi în luptele noastre facţionale fără orizont”.

Am scris acestea pentru că volumul e antologic. Iar modul în care în cazul “Clusium” intelectuali clujeni s-au turnat, recent, unii pe alţii este edificator. Antohi are perfectă dreptate. Mulţumesc ziarului ZIUA de Cluj că mi-a pus la dispoziţie acest spaţiu pentru editoriale.