Reflecţii despre Africa

George Călinescu spune că trebuie să citeşti înainte de călătorie. Am reuşit să o fac în preajma vizitei de săptămâna viitoare, în Africa de Sud.

Nu este prima mea vizită pe continentul african. Am fost în Maroc, Algeria, Egipt, ţări care sunt, cultural vorbind, sub impactul istoric al Europei moderne. Pentru prima oară mă voi întâlni, însă, cu Africa propriu-zisă, în fapt, cu cea mai puternică – economic vorbind şi ca tradiţie a luptei pentru eliberare de sub colonialism – ţară africană. Africa de Sud este, în plus, o putere emergentă a economiei, tehnologiei, ştiinţei şi educaţiei universitare moderne. întâlnirea cu această ţară m-a obligat să îmi completez cunoştinţele şi să îmi sistematizez temele de reflecţie pe care le voi urmări pe parcursul vizitei, inclusiv în cadrul celor trei conferinţe pe care le voi susţine la Johannesburg, Pretoria şi Cape Town. Care sunt aceste teme?

 

Se manifestă în lume, astăzi, un interes nou pentru Africa. Acesta se datorează, desigur, ponderii în creştere a ţărilor africane în politica internaţională, mai ales în sistemul Naţiunilor Unite. Interesul nou se datorează însă, în egală măsură, urgenţelor umanitare ale unor ţări africane (Sudan, Rwanda etc.), ca urmare a conflictelor nestinse şi a nevoii recurente de a sprijini dezvoltarea Africii şi, dincolo de orice îndoială, enormelor resurse naturale (petrol, diamante, metale, fauna şi flora etc.) ale continentului. Africa nu este doar continentul pe care a apărut agricultura, şi chiar specia umană, ci şi spaţiul unor mari resurse naturale pentru industriile lumii moderne.

 

Ce indicatori contează acum în descrierea Africii, cel puţin pentru noi, central-europenii de astăzi? Vreau să le trec succint în revistă. Africa are cel mai scăzut venit mediu anual pe cap de locuitor (450 USD anual), o sărăcie răspândită şi o creştere a populaţiei semnificativă (2,98% anual), cea mai ridicată dintre continente, cu zone de subdezvoltare şi cu conflicte deschise. Africa înregistrează acum o pondere în scădere a prezenţei în comerţul mondial.

 

Cum se explică situaţia de acum a Africii? Nu se poate ocoli, desigur, explicaţia istorică. Pe de-o parte, din secolul al XV-lea încoace, europenii au colonizat Africa şi au dezvoltat porturile acesteia, pentru ca, ulterior, să o transforme în sursă de materii prime, în condiţiile revenirii la munca de sclavi sau semi-sclavi. Pe de altă parte, la sfârşitul epocii coloniale, în urma coloniştilor au rămas frontiere artificiale şi conflicte etnice sau tribale, în condiţiile dominaţiei de către elite subordonate faţă de tot felul de interese exogene. S-a spus, pe drept, că Africa de azi este rezultatul unei lungi istorii de ingerinţe din afară şi de lupte lăuntrice. Nu se poate evita, însă, explicaţia sincronă, actuală.

 

Este vorba de scăderea producţiei în zonele rurale, care atrage reducerea exportului şi diminuarea intrărilor de valută forte, în condiţiile unei uriaşe (peste 140 miliarde USD) datorii externe. Situaţia este de aşa natură, încât s-a putut trage concluzia că cele trei modele de dezvoltare aplicate în deceniile recente – “colonial”, “socialist”, “capitalist productivist” – ar fi eşuat deopotrivă, iar o nouă soluţie ar fi avenită.

 

De unde poate veni noua soluţie? Deocamdată, cel puţin după epoca colonială şi apoi “neocolonialism”, se întăresc două tendinţe: pe de-o parte, sporirea emigraţiei africane către Europa, mai ales spre cea occidentală, pe de altă parte, distanţarea de Europa în favoarea Chinei şi Indiei sau a Statelor Unite ale Americii. Europa stârneşte mai puţin entuziasm decât altădată actualelor elite politice şi intelectuale de pe continentul african. China, cu vastele ei posibilităţi de împrumuturi financiare pe scară neobişnuită (numai Angolei China i-a dat un credit de 20 miliarde USD în 2009!) şi cu un comerţ intens, este de departe partenerul preferat. India o urmează îndeaproape, cu oferta de hardware. S.U.A. sunt prezente cu potenţialul economic, financiar şi militar incomparabil şi cu atractivitatea consolidată.

 

Pe acest fundal – dat de interesul nou pentru Africa, de situaţia economică dificilă a continentului, de uzura modelelor de dezvoltare consacrate şi de căutarea unui nou model, de noua competiţie a supraputerilor – Africa ridică multiple teme de reflecţie pentru cel care se ocupă de sociologie şi filosofie. Bunăoară, colonialismul a tins să îi schimbe identitatea celui colonizat, dar astăzi tendinţa este de resuscitare a “memoriei culturale”, începând cu cea economică şi încheind cu cea estetică, şi de regăsire a identităţii africane. Problema limbii, pe un fond marcat şi, până la un punct, avantajat de engleză şi de franceză, devine crucială în reflecţia de sine a africanilor. Nu este posibilă punerea în mişcare a potenţialului economic real, care este mare, al Africii, fără a tematiza formele de governance.

 

Aceasta, guvernanţa, devine o altă problemă crucială. A găsi o soluţie de organizare politică – prin interogarea scalei “trib”, “naţiune”, “stat organizat” – este una dintre urgenţe. Instrumentarea doctrinei drepturilor omului de către unele organizaţii non-guvernamentale, pentru a promova interese comerciale, este reclamată acut de unele mişcări africane. Deplasarea de la apartheid la naţionalismul mişcărilor de eliberare naţională şi, mai recent, la “nativismul” noilor lideri (sub deviza “Africa africanilor!”) schimbă întregi ecuaţii politice şi geopolitice. Reformele educaţiei, aproape de fiecare dată eşuate, cu excepţia unor universităţi strălucitoare, suscită semne de întrebare. A înţelege religiile africane nu doar prin clişeul “credinţelor oculte”, ci ca religii, este temă culturală la ordinea zilei.

 

A pătrunde comprehensiv schema de explicaţie cauzală generată în cultura africană, care a căutat mereu, alături de o “explicaţie naturală” una “supranaturală” (la moartea unui fermier răpus de căderea unui copac, explicaţia  nu este doar “într-un loc secetos, copacul a căzut şi a omorât fermierul, aflat în trecere pe sub el”, ci una care răspunde la întrebarea: “de ce, în acel moment şi în acel loc, copacul a căzut şi l-a lovit mortal pe fermier?”), este condiţie a înţelegerii culturii africane.