Reviewing Zuck. De ce au crescut acțiunile în timpul audierii?

De ce au crescut acțiunile în timpul audierii din Congresul american? Zuckerberg a emis tot felul de posibile teme de discuție, dar  nu a spus mare lucru, a transmis un lucru pe care mulți l-au sesizat imediat: diferența de look, de vorbă, de ticuri, de probleme dintre EL, care e de fapt un ”NOI”, ”echipa mea”, și politicienii clasici. A transmis că e în control, că are o putere cu care cei care îl audiau nu aveau nici o legătură.

Comentariile post-audieri au mers toate în această direcție: geniul tehnologic, cu față imobilă, cu charm de geek, versus zbârciții, decrepiții politicieni. Contrastul dintre liderii noilor tehnologii și politicieni n-a fost nicicând mai mare, iar ieri a fost pus în scenă, evidențiat. Nu e de mirare că acțiunile au crescut deci, pentru că n-a fost nicio clipă vorba despre facebook și forța sa de abuz de pe poziții de monopol. Totul a fost ”design adversativ” pus în practică. Dacă ar fi fost Bezos, Musk, nici măcar Brin/Page n-ar fi contat, nu au fața necesară, nu sunt geeks pur sânge sau nu sunt dominatori autoritari apropriilor companii.

Zuckerberg a apărut însă ca un preot al Bisericii Inteligenței Artificiale. Iar asta i-a făcut praf pe politicienii de tip vechi. Zuckerberg a făcut politică nefăcând-o, le-a transmis celor din față că aburelile cu alegeri și reprezentare s-au cam dus. A transmis ”electoratului” său cea mai iubită iluzie a zilelor noastre, că apoliticul și neutrul tehnologic constituie forme superioare de politic.

Ce am notat din această transmisiune blockbuster; despre irelevanța dezbaterii și mizele mereu uitate am mai scris cu alte ocazii

• Senatorii americani au făcut inconștient pasul către transmiterea de putere către facebook. Pentru că Zuckerberg le-a răspuns la mai fiecare provocare cu niște ”coduri” fatale: vom fi și mai atenți, vom pedepsi și mai dur companiile care fac aplicații, vom interveni și mai dur în piață. Facebook a intrat la audieri un aproape-monopol. A ieșit de acolo cu promisiunea că-și va extinde monopolul în zona politică. Cuvântul cheie: REVIEW.
• O companie privată se angajează să facă acest review asupra opiniilor politice ale mulțimii. Sigur, câțiva senatori au sărit că n-au destule drepturi ăia cu interzicerea avorturilor. Asta e de o bicei o formă de a spune că n-au rasiștii și ăia cu pământul-plat destule drepturi de exprimare, o falsă problemă, dar urlată de ani de zile de noile forme de extremism digital de dreapta. Dar ideea e fix invers, că prin facebook, tocmai aceste extremisme au câștigat un mare avânt, după un momentum al neoliberalismului la zenit (Obama și măreața targetare). Ca să nu mai spun că acțiunea de reviewing pornită a afectat grav multe grupuri progresiste care luptau fix cu diversele tâmpenii de extremă dreapta care/și revendică dreptul la existență din nou.
• Din discuția de ieri a mai reieșit ceva: toți au urlat că mama Americă e amenințată. Și ne-am amintit, noi restul lumii, că Facebook, Google sunt companii americane. Că, în fond, la asta se reduce. S-a vorbit despre alte țări unde au acționat echipele Facebook în diverse direcții politice. Totul cu o incredibilă seninătate a intervenționismului. Cine face reviewing în România sau Rwanda? de ce? După ce principii? Practic Zuckerberg alege partea de politic și de societate civilă care-i convine sau cum? Am asistat la o luptă între unii învechiți care vor ”protecționism al datelor” și un Zuckerberg care a asigurat că dominația americană poate fi menținută și cu aceste date lăsate să plutească liber pe glob, ba chiar că asta abia asigură o armă atotputernică. Facebook nu e doar companie privată, e mai ales companie americană. Aseară s-au discutat două metode de dominație, prin protecționism, sau globalism supravegheat. ”Dominația” în sine nu se discută.
• Un comentator cunoscut al noilor tehnologii observa că Zuckerberg n-a intrat în jocul anti-China propus de un senator. Da, e semnificativ. Singurul aliat puternic proglobalizare acum este China, poate de aia.
• Audierile au mai comunicat o realitate stranie: incredibila legătură dintre persoana Zuckerberg și acest business. Deși promovează impersonalul din businessul său, compania sa e de fapt cea mai ”personalizată”. Creatorii Google n-ar putea în veci transmite același mesaj, deși ar putea fi chestionați mult mai sângeros într-un congres. Iar Bill Gates n-a depășit niciodată statutul de rentier global al prorpiului monopol. Steve Jobs, din nou, n-a îndrăznit vreodată să fie ”politic”, el era complet prizonier într-o fantezie Ayn Rand.
• Multe răspunsuri au fost evitate. Metoda a fost cam aceeași: mă voi sfătui cu echipa mea. ”Echipa mea” e un soi de guevrn paralel cu care diverse țări sunt în negocieri. Bine, cu unele țări nici nu stai să negociezi.
• Aruncarea responsabilității pe consumator a fost agresivă și fără nuanțe, în ciuda scuzelor.
• A evitat lămurirea chestiunii stocării, a targetării care poate deveni foarte ușor rasistă. Aici Zuckerberg spune că intervine acel reviewing. Dar, esențial, că acel reviewing va fi făcut mai ales grație Inteligenței Artificiale (IA). Deși are zeci de mii de angajați în acest domeniu, trendul e clar, să unificăm gesturile IA pe care încă nu le înțelegem cu comportamentul uman. Or, ideea e că rasist e comportamentul uman în unele împrejurări, nu IA. Or filozofia Silicon Valley care a și explodat prin unii insideri nemulțumiți este tocmai că rasismul, sexismul explodează cumva firesc din IA, ca din natura umană, nu poți lupta cu asta etc. IA, mai imprevizibilă decât natura umană, dar investită cu înmiită încredere – asta ar fi contradicția din chiar argumentarea lor.
• La întrebarea ”de ce e așa util facebook pentru targetarea business-rasistă (prin imobiliare, asigurări, resurse umane etc.)” aș traduce răspunsul astfel: ”în general, nu suntem rasiști, dar pot apărea misterioase căi tehnologice prin care ajungem totuși  la rezultate rasiste”
• Chestiunea facebook-publisher. A recunoscut cu juma de gură că e un soi de publisher (adică reglementare dură față de ce e acum), dar nu prea. Recunoașterea supremă este însăși importanța pe care o capătă echipa de review-eri. Numai cei care nu știu procesul mediatic își pot imagina o ingenuitate a comunicării publice. Închipuiți-vă o ședință de redacție cu câteva zeci de mii de editori care hotărăsc, taie, orientează conținutul în funcție de politica publicației. Care e politica publicației însă? Ei bine, e ”apoliticul”, religie IA, dracu’ știe. Politica va fi făcută prin ”proactive tools”, din nou o sintagmă misterioasă care ascundă interferențe majore în spațiul public (pentru că facebook e spațiu public privatizat).
• Cum înlocuiește politica? Prin revieweri și lideri carismatici care vor binele. S-a tot aberat despre diferența de generații, noul în față cu vechiul, blabla. Eu n-am văzut decât încă un model de lider autoritar într-o piață extrem de competitivă de autoritarisme pe tot globul. Nu neg deloc dorința reală populară de a ceda drepturi către un astfel de lider, care poate cumpăra oricând un snop din vechii lideri să-i facă politicile. De aceea Zuckerberg preferă să facă un show politic tocmai pentru că se simte foarte sigur pe el. În cel mai rău caz, poate avea reglementare ca în Europa, ceea ce e comic de ineficient.
• Poate cea mai bună întrebare. Un senator: tu deții dosarul meu, nu? Zuckerberg: Technically, yeah.
  Povestea sfârșitului politicii tradiționale: ne înfoiem și audiem în timp ce transferăm puteri către companii mari private sau către mari companii de stat netransparente (vezi conglomeratul Google cu departamente de supraveghere și război). În timp ce puneau întrebări și făceau glumițe, Zuckerberg îi asigura direct în față că va prelua și mai multe din sarcinile politicului pentru a face compania ”viabilă”.