Revoluţia saltimbancilor

Revoluţia saltimbancilor
La începutul acestei luni, capitala Islandei intra într-o nouă eră: candidatul unui partid “anarho-suprarealist”, cum îl caracterizează cu autoironie presa de la Reykjavik, Jón Gnarr, a devenit primarul oraşului, iar partidul său va beneficia şi de 6 dintre cele 15 locuri din consiliul local.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Gnarr poate fi asemănat cu un Doru Octavian Dumitru al Islandei, puţin mai tânăr şi la fel de slobod la gură, care a abandonat şcoala la 13 ani, considerând-o inutilă pentru carierele alternative viitoare pe care şi le propunea, de clown la circ sau de pirat. Ambiţiile sale politice au început ca o glumă între prieteni, cu înfiinţarea unei formaţiuni politice, Partidul “Cel mai Bun”, devenită acum o forţă politică demnă de atenţie în Islanda.

 

Dintre promisiunile din campania noului primar se detaşează unele greu de imaginat. Gnarr a spus că îşi va muta biroul, cel puţin pe perioada weekendurilor, într-o dubiţă hippie-style albastră (care i-a fost, o vreme, şi sediu de campanie), unde va primi cetăţenii în audienţe cu o cafea sau o ciocolată caldă şi cu bomboane pentru copii. A promis că primăria va asigura prosoape gratuite pentru toţi cei care folosesc ştrandurile din oraş şi acces gratuit la ştrand pentru toţi copiii şi adolescenţii, că va construi un Disneyland la aeroport, că va aduce urşi polari în grădina zoologică şi va planta şi câţiva palmieri pe faleză, iar, ca plan pe termen lung, cutremurul politic pe care îl reprezintă ascensiunea sa politică va culmina în 2020, când îşi propune să nu mai existe niciun dependent de droguri printre membrii Parlamentului Islandei. Altfel spus, un program de “reformă a statului” extrem de îndrăzneţ.

 

în primele sale săptămâni de mandat, şi-a dat seama că lipsa unei majorităţi în legislativul local îl împiedică să-şi ducă la îndeplinire promisiunile, aşa că a început să caute parteneri. Principalul partid din Islanda vreme de mai bine de 20 de ani, social-democraţii de la Partidul Poporului, au fost primii care au răspuns apelului. Trebuie spus că formaţiunea poziţionată doctrinar în zona de centru-stânga a decontat uriaşa criză în care se zbate micuţul stat insular din Atlantic, criză care îşi găseşte resorturile intime într-un viraj ideologic fatal al social-democraţilor, vrăjiţi de mirajul capitalismului bazat pe bani virtuali şi de avantajele personale ale trasului de şireturi cu marii bancheri şi industriaşi ai lumii.

 

Negocierile cu Gnarr au fost dure: noul primar şi-a fixat drept criteriu principal de alegere a partidului secundar din coaliţie ca membrii de la vârf ai conducerii acestuia să fi văzut toate episoadele din cele 5 serii ale serialului american “The Wire”, al cărui mare fan este. La anunţarea noii coaliţii previzibile cu Partidul Poporului, Gnarr a spus că i-a evaluat pe noii săi parteneri, care au trecut examenul, deşi îşi menţine suspiciunea că au învăţat pe de rost nişte conspecte făcute de subalternii lor, mai în temă cu produsele culturii populare.

Dar elementul care a zguduit cel mai mult lumea politică de la Reykjavik a fost promisiunea sa, îndeplinită deja, de a pune pe primul plan în activitatea sa transparenţa decizională şi administrativă.

 

Chiar şi unele amănunte picante ale negocierilor pentru majoritate în Consiliul Local au fost postate pe Facebook, pe un cont special al său, numit “Jurnalul Primarului”; la două săptămâni de la lansare, are deja aproape 35.000 de fani şi sute de comentarii şi discuţii la fiecare postare. Toată şandramaua virtuală este gestionată de Gnarr şi de soţia sa, iar popularitatea lor în Islanda este în continuă creştere. Vocile consacrate ale politicii islandeze au de luptat acum nu doar cu propria lor rapacitate din trecut, devoalată în ultimele luni de nevoia populaţiei de a afla cauzele dezastrului în care se află, ci şi cu un seamăn al lor din clasa politică, mereu pus pe a-şi demonstra transparenţa, atât în raport cu el însuşi, ci şi cu toată arhitectura puterii în sistemul politic islandez.

 

Când luasem în discuţie modelul Jobbik din Ungaria, vorbeam despre pericolul ca acesta să facă prozeliţi şi la noi – oameni politici noi, care par să nu-şi fi pierdut latura umană cu care vin din “civilie”, să se proiecteze electoratului ca fiind unul dintre ei, dar care să adopte un discurs exaltat, populist, poate extremist, în tradiţia mişcărilor populare care sunt revigorate în societăţi periodic, în perioadele de criză. Nu mai am nicio îndoială, nici societatea românească nu va rata ocazia de a da naştere acestui nou tip de “om politic”.

 

Metabolismul social firesc este cel care îl va secreta, iar el va fi acel tip de Mesia pe care societatea este în stare să-l prepare. Ungurii au făcut rost de nişte băieţi vânjoşi, bine echipaţi în vestonul Gărzii Maghiare, care sar la gâtul evreilor, ţiganilor şi majoritarilor din ţările vecine, din cauza cărora maghiarii sunt privaţi de o viaţă mai bună. Islandezii şi-au creat bufonul descris mai sus, aparent inofensiv şi bine intenţionat, care ar putea provoca un seism binefăcător – deşi nici teza contrară nu se exclude – într-o clasă politică autistă, care se îndepărtase nepermis de mult de menirea sa primordială într-o democraţie reprezentativă consolidată.

 

Oare noi cu cine vom ieşi la interval? Cu Dan Diaconescu?

Puşchea pe limbă!

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza