Ni se cere solidaritate. Ni se cere să fim uniţi în faţa sărăciei. A unei sărăcii create de politicieni, în ultimii şase ani, fără nici o tresărire. Avem senzaţia că nu se mai poate aşa, că nu mai putem tolera să mai fim ascultaţi, nu mai putem îngădui respiraţia lui “al treilea” în receptor.
Avem senzaţia că politica e din ce în ce mai murdară şi mai costisitoare pentru poporul acesta care l-a suportat zeci de ani pe Ceauşescu, ca în doar 20 de ani să se întoarcă înapoi în timp, la momentul în care se presupunea că s-a terminat cu statul poliţienesc şi cu ameninţările coercitive pentru cei ce nu pot fi supuşi cu forţă. Ni se cere solidaritate în faţa situaţiei deplorabile în care a ajuns, din cauza politicienilor, ţara. Ni se cere solidaritate... Se cere asta unui popor transformat cu bună ştiinţă în populaţie; unei populaţii deci, asupra căreia de şase ani se acţionează spre sfâşierea definitivă. S-a dorit antagonizarea claselor sociale, una împotriva celeilalte: a săracilor contra bogaţilor, a angajaţilor de la stat împotriva celor din sectorul privat, a pensionarilor contra celor din sectoarele speciale, a armatei contra civililor, a poporului contra parlamentarilor, a poporului contra Justiţiei. Şi lista ar putea continua.
Pe acest “fundament” mizerabil s-a creat ceea ce s-a dorit. Ceea ce preşedintele Băsescu şi-a dorit, cu siguranţă, din al doilea moment după scena lacrimilor din filmul de prost gust “Dragă Stolo!”: pulverizarea a şi aşa precarei credibilităţi a instituţiilor fundamentale ale statului: Justiţia, partidele politice şi Parlamentul României. Doar aşa se putea ajunge la ceea ce s-a ajuns acum: la o dictatură prezidenţială de tip Chavez. Aici a ajuns România europeană, modernă: ca un singur om să decidă asupra unui popor. Cei 60.000 de oameni care au ieşit în stradă azi demonstrează un singur lucru: că pot fi minţiţi mai mulţi oameni, dar nu poate fi minţit un întreg popor. Ce este deci în sufletele acestor oameni batjocoriţi, cei care au ieşit în stradă? Poate că la asta trebuie să reflectăm noi, cei care populăm cele două Românii create de dorinţa de putere a unui preşedinte care tinde să-l copieze pe Ceauşescu.
Pe cei care l-au votat pe acest om nu-i căinez. Le respect alegerea. Pot doar să-i rog să fie la fel de solidari, dar între ei. Să-şi împartă cu dl preşedinte victoria. Mie, unuia, nu-mi vine deloc să fiu solidar cu cei care au distrus în ultimii şase ani viitorul acestei ţări. Şi nu voi fi.
Nu pot fi solidar cu reîntoarcerea în statul poliţienesc. Nu pot fi solidar la St.Tropez cu vacanţele dlui Videanu, nici cu genţile Hermes ale dnei Udrea, aşa cum n-am putut fi solidar nici cu casele dobândite ilegal de dl Băsescu, dar şi cu averea lui Miron Mitrea, Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu. Nu pot fi solidar nici cu un guvern care s-a subjugat, cu bună ştiinţă, unui preşedinte care n-ar fi avut nimic cu guvernarea. Regret drama dlui Boc, care acceptă să se supună fără crâcnire proiectului de neo-cezarism al preşedintelui. Suntem într-un moment extrem de delicat. Dacă nu acţionăm la cerinţele momentului, cu siguranţă vom ajunge o ţară ocolită de toată lumea democratică.
Cred că din partea Guvernului Boc ar fi inteligent să demisioneze onorabil şi să lase altora, care sunt în stare, misiunea extrem de grea de a salva România de la dezastru. Pentru că acest guvern nu are nicidecum încrederea oamenilor. Şi asta este cel mai important. Nu poţi cere solidaritatea unui popor atunci când l-ai ostilizat, nu poţi impune curbe de sacrificiu de pe poziţia în care majoritatea unui popor nu mai are încredere nici în soluţiile tale, nici în tine, ca om politic sau specialist în economie. Iar singurul vinovat de această situaţie, de neîncrederea în care a ajuns acest guvern nu e decât dl Băsescu.
Cel care a subsumat visului său de putere destinele unui întreg popor. Poate că va demisiona şi el, deşi îmi vine greu să cred, deşi cândva, când d-sa era un om normal, mai avea bărbăţie şi onoare. Acesta ar fi gestul care l-ar salva în faţa istoriei. Pentru că românii, când se vor aşeza şi vor analiza în linişte motivele pentru care s-a ajuns la dezastru, sigur nu-l vor ierta niciodată.
