Fără să am pretenţia de a da sfaturi, o să ridic, totuşi, câteva idei care mai tare sau mai în şoaptă se află de mai multă vreme nu numai în cugetele şi pe buzele mai multor clujeni şi, de ce nu?, transilvăneni. Privind în spate, la anii trecuţi din 1989 încoace, putem observa o anume disoluţie a ceea ce a însemnat dintotdeauna “spiritul ardelenesc”, sub toate formele în care el ar fi putut să fie remarcat şi să fi generat calitate. Scena politică este, în acest sens, cel mai relevant tablou.
Iar dacă ne amintim câte mari întreprinderi economice au fost silite, prin diverse manevre, să-şi mute sediile centrale la Bucureşti, vom avea, în mare, o imagine despre ce a rămas din forţa de asociere în care ardelenii au avut, dintotdeauna, un atu de mare forţă. Poate că Fundaţia Bartolomeu va fi şi altceva pentru clujeni, decât doar o (altă) organizaţie care se îngrijeşte de cei care au nevoie de burse.
Poate că va fi acel liant între oamenii de cultură, atât de sfâşiaţi de lipsa unor destine comune şi celelalte categorii sociale, cărora nu le-a relevat nimeni, niciodată, un drum “umăr la umăr” întru scopuri mai generoase decât propria glorie, propria îmbogăţire, sau propria bunăstare. Unirea destinelor mari cu celelalte mai mici, dar cu dragoste de a face bine, sub orice formă, pentru ca un spirit – cel ardelean – să renască, este, probabil, cheia de boltă a unei organizaţii care stă să se întrupeze, purtând numele unui înalt teolog ortodox, dar şi scriitor de mare talent.
Iar “conectarea” la ceea ce ar putea însemna un europenism cu amprentă transilvană desigur că se va dezvolta “natural” sub influenţa unui filosof precum Andrei Marga. Trebuie remarcat faptul că Fundaţia Bartolomeu ia naştere într-un moment esenţial în istoria noastră socială. în Cluj, deşi sunt înscrise la Tribunal mai multe mii de ONG-uri, sunt extrem de puţine care nu se ocupă cu “şpriţurile europene” sau alte forme mascate de a obţine fonduri (bifând “proiecte” care nu ajută nimănui) de pe unde se nimereşte, fonduri care poposesc de obicei în cu totul alte locuri decât în cele pentru care s-au alocat, sau sunt, pur şi simplu sindicate mascate sub denumiri convingătoare.
Apariţia unei fundaţii care să reprezinte cu adevărat “societatea civilă” clujeană, extrem de divizată şi atomizată de războaie politice sau de altă natură înseamnă, poate, chiar o necesară revenire la valorile creştin-ortodoxe, nepermis de uitate în ziua de azi.
Şi, cu siguranţă că e un semn divin în această “naştere”, în chiar momentul când Fundaţia Gojdu este aproape vândută statului maghiar, de dragul serviciilor politice ale UDMR, de care liberalii aflaţi la guvernare au, asaltaţi pe toate fronturile de preşedintele Băsescu, mare nevoie. E, dacă vreţi, pentru cei care au uitat, semnul că istoria unui neam nu e de vânzare.
