Tupeu de parlamentar

Tupeu de parlamentar
Astăzi Parlamentul unei Românii ce ne place să credem că funcţionează democratic oferă noi mostre de impertinenţă crasă a aleşilor prin legiferarea unor iniţiative legislative ce contravin dreptului fundamental la proprietate. Legiuitorul României bolnave sfidează nu doar dreptul unor moştenitori pierduţi peste mări şi ţări de a mai intra vreodată în posesia bunurilor familiei, dar reuşeşte şi să anuleze total o altă regulă a pieţei libere, concurenţa directă generată de licitaţia deschisă.

Imobilele RAPPS vor putea fi achiziţionate de actualii chiriaşi, prin, surpriză de proporţii: negociere directă! Interesul joacă fesul său, nesimţirea dusă la extrem. Casele, vilele şi reşedinţele confiscate de puterea comunistă de la aristocraţia şi burghezia română, de la arhitecţi, avocaţi, bancheri, finanţişti, comercianţi, industriaşi, moşieri sau moştenitori de drept ai unor mari familii trăitoare în Bucureşti sau aiurea în ţară, şi încă nerevendicate de către moştenitori vor intra în posesia actualilor chiriaşi.

Familii şi proprietari de drept a căror “viţă” s-a stins. Acte pierdute. Moştenitori fugiţi peste graniţă care nu mai vor să audă de România. Mii de imobile şi terenuri care şi-au pierdut în cincizeci de ani proprietarii sau moştenitorii. Un RAPPS care administrează din 1990 încoace bunurile furate de comunişti de la adevăraţii proprietari şi un Parlament în care golanii şi hoţii fac legea, duce România înapoi cu 7 decenii. Forma legii venită gata votată şi aprobată de Senat a trecut ieri şi de Cameră.

Băsescu care a întors deja o dată legea în Parlament va fi nevoit să o promulge şi astfel se va scrie o nouă pagină ruşinoasă din istoria recentă a unei Românii în care Parlamentul se discreditează pentru a câta oară? 135 de deputaţi au votat pentru această lege ruşinoasă, antidemocratică şi anti-economie de piaţă, în timp ce doar 53 au avut onoarea de a spune Nu hoţiei şi clientelismului.

 Pentru această lege samavolnică au votat 49 de la PSD, 33 de la PNL, 13 de la PRM, 1 de la PD şi 12 de la UDMR. Cei 18 care s-au abţinut sunt de plâns având în vedere că nu au avut nici măcar curajul să se plaseze de o parte sau alta a baricadei. Cine sunt cei care vor avea de câştigat de pe urma acestei legi mizerabile?

 Tupeiştii, şmecherii şi demnitarii actuali, foştii demnitari, nomenclaturiştii, generalii de Securitate, torţionarii şi toţi aceia care la un moment dat s-au cocoţat în funcţii publice care le permiteau să primească locuinţe de serviciu transformate în locuinţe permanente. Aceştia şi-au făcut datoria în multe cazuri chiar faţă de ei înşişi. Geoană, Ciumara, Chebeleu, Roman, Oliviu Gherman, Cazimir Ionescu, Radu Vasile, D.I. Popescu şi multe alte creaţii ale politicii postdecembriste se pot bucura alături de nomenclaturiştii Verdet, Manea Mănescu, Niculescu-Mizil sau securiştii-torţionari Iulian Vlad, Postelnicu sau Pleşiţă.

Alături de aceştia partide politice sau firme private, fundaţii şi absolut şocant: locul doi în topul celor mai bogaţi români, miliardarul Ţiriac, care, culmea nesimţirii stă în Primăverii într-o splendidă vilă de protocol pe malul lacului pentru care plăteşte o chirie de garsonieră. Tupeu de miliardar zgârcit! Altă mostră de nesimţire, preşedintele PSD Geoană care locuieşte cu tupeu într-o casă rămasă în folosinţa sa de pe vremea când era ministru de Externe, pentru care plăteşte uriaşa sumă de 200 de euro, cât pentru o garsonieră prin Balta Albă, Pantelimon sau Mănăştur capăt.

Vila pe care acum o va putea achiziţiona se află în cea mai selectă zonă rezidenţială a României. Aceeaşi zonă cuprinsă între Piaţa Victoriei-Piaţa Dorobanţi - Ambasada Chinei - Parcul Herăstrău şi Arcul de Triumf - Bulevardul Kisselef.

P.S. Să vă fie ruşine domnilor deputaţi clujeni: Puşcă, Giurgiu, Uioreanu. Ruşinică pentru lipsa de curaj, domnilor Mate şi Soporan. Felicitări domnilor Călian, Buda, Puşcaş, Konya şi doamnei Iordache.

Comenteaza