Un Crăciun altfel decât celelalte

Mi-e greu să scriu, dragi cititori, mai ales în astfel de momente triste, chiar dramatice pentru ţara noastră. Momente în care ne pregătim şi să întâmpinăm Sfânta Sărbătoare a Crăciunului. Ştiu că pentru unii Crăciunul este sărac.

Că nu au nici o bucată de cozonac, iar mii de copii au aflat cu tristeţe că la ei nu va veni Moş Crăciun. Pentru mulţi dintre noi, această sărbătoare nu mai înseamnă, din diferite motive, nimic. Nu mai are strălucire, nu mai aduce bucurii. Ne lipsesc, poate mai mult decât oricând, multora dintre noi, chiar esenţele sufleteşti, rădăcinile din care Crăciunul îşi avea izvoarele. Suntem sufleteşte mutilaţi, trişti şi disperaţi. Ne retragem în case, singuri, deşi avem alături, poate, prieteni şi rude.

Spunem: “... ce bine că avem câteva zile libere, să ne odihnim!”, când ştim foarte bine că am fi fost fericiţi să sărbătorim cu adevărat. Să fim bucuroşi, fericiţi, să desfacem la adăpostul bradului cadouri, şi să ne bucurăm de priviri şi gesturi calde... Nu le avem şi suntem trişti. Într-un exces de demnitate, ne prefacem că e bine, că suntem bine, că ne va fi bine... Ne gândim că am putea schimba multe, în viaţa noastră, în viaţa altora, dar ne e frică să facem ceva. Ne e frică să ne luăm soarta pe care nu ne-a dat-o nici un muritor, ci chiar Dumnezeu cel bun. Dar Crăciunul, naşterea Domnului este o sărbătoare imensă ca semnificaţii. Naşterea Lui nu înseamnă altceva decât o asumare a unei sarcini, un alt început al Omenirii. Înseamnă apariţia lui Iisus, cel care a schimbat totul. Înseamnă un început care continuă şi acum, începutul continuu, al drumului spre Adevăr.

Acesta este singurul motiv care mă îndeamnă să scriu. Şi scriu pentru toţi cei care sunt nefericiţi, pentru toţi cei care nu (mai) au curajul unui început, deşi îl simt şi se feresc să-l vadă, sau le e, pur şi simplu, teamă. Aş vrea ca această sărbătoare să-i facă pe toţi aceştia să găsească curajul de a privi înainte, spre viaţa lor adevărată, spre drumul lor înainte. Aş vrea ca influenţa sfântă a Sfântului Crăciun să-i facă pe toţi necăjiţii soartei să-şi redobândească încrederea în ei şi în Dumnezeu. Aş vrea să-i rog, din toată inima, să deschidă bine ochii şi să privească în faţă, să privească în adâncimea ochilor celor dragi, să creadă în tot ce poate fi frumos, trainic şi valoros în viaţa lor şi să meargă înainte. Fiindcă numai aşa Dumnezeu va putea fi aproape de ei. Să avem încredere că acest Crăciun va fi ultimul în tristeţe...