Un film, două filme, trei filme

Râsul 1.O seară de joi, în faţa Cinema Republica. Ce loc bun să începi o poveste, nu? Şi nu, tot nu mi se pare firesc să îi zic bătrânului cinema renovat după numele nou, cu fular alb (Cinema Florin Piersic, n. red.).

Aşadar, în faţa cinematografului: un el şi o ea, foarte tineri (par încă studenţi), râd uşor fâstâciţi. "It's beautifuler!", zice el, în legătură cu ceva din conversaţia lor. Şi se corectează rapid, continuând să râdă, numai că acum e ceva mai încurcat. "More beautiful, I mean. Not "beautifuler"", se explică el mai departe. Şi ea râde la rândul ei, dar nu de "-er" sau de "more", fiindcă în râsul ei nu simţi nimic superior, zeflemitor (sau gramatical), e doar continuarea complicităţii lor bucuroase de dinainte. Pentru că uneori formarea gradelor de comparaţie în limba engleză nu mai e atât de relevantă pe cât am fi crezut, iar gramatica rămâne suspendată în faţa râsului. Ceva era oricum "beautiful"...

Râsul 2.O seară de vineri, Cinema Republica, cu ceva ani în urma (pe vremea când locul se numea Republica şi pe firmament şi încă nu fusese renovat). Eram cu toţii încă studenţi şi mersesem la un film animat. Ceva cu peşti şi acţiune subacvatică, nu îmi mai amintesc ce era. Dar îmi amintesc un moment. Peştele-băiat tocmai se implicase în ceva activitate dubioasă şi peştele-fată încerca să îl convingă să revină pe calea cea dreaptă (în măsura în care o cale poate fi dreaptă în Ocean). Şi el spune ceva de genul: "Voiam să devin Cineva". Şi ea îi răspunde: "Erai Cineva. Pentru mine erai Cineva". Ei bine, la această fază, publicul feminin din sală aruncă un val de "Ooooooooooo!" în cinema. Previzibil ce a urmat, nu? Un val prompt de râsete din partea publicului masculin. Ei, asta e, uneori e nevoie şi de nişte râsete vesele şi cinice ca să nu ne înecăm în oceanul de sensibilitate.

3. Fără râs. Doar cu film. O staţie urbană de transport public. Din autobuz coboară, în înghesuială de călători, un bătrânel. Luptă cu valul de oameni, se uită în faţă, ca să îi evite, dar îşi întinde în urmă o mână bătrână şi ridată. O caută pe doamna lui, care rămăsese în urmă. Bătrânica e încă pe treptele autobuzului, se uită în jos, ca să nu se împiedice, dar şi mâna ei ridată e în căutarea a ceva.
Nici unul nu se uită la celălalt, fiecare e preocupat să lupte cu obstacolele de trafic, dar,
în câteva secunde, o mână ridată se reuneşte cu cealaltă mână ridată. Au reajuns cu bine
laolaltă.