Şi primarul Emil Boc, la începutul scandalului cu cercetările achiziţiilor de la Jucu, a fost destul de tranşant, observând sensibilitatea posibililor investitori faţă de orice scandal legat de stabilitatea climatului general din Cluj. Mai mult, spunea Boc, există informaţii conform cărora un mare concern (Mercedes să fie? Nu a lămurit-o nimeni.) ar putea să-şi ia ochii de la Cluj.
Nicoară a propus ieri un pact de campanie tuturor partidelor clujene, în care ideea centrală a fost să se instituie un soi de silenzio stampa asupra unor subiecte sensibile, cum ar fi “obligaţiile legal asumate de autorităţile administraţiei publice locale faţă de investitorii români sau străini”. Adică, mai pe româneşte, să nu-i speriem, chiar dacă e campanie electorală şi năravul românesc ne arată că în această perioadă se spun multe. Şi tot de nărav ţin şi comentariile iniţiativei.
Trebuie căutat ceva ascuns în această idee, ce se dovedeşte născută prea devreme: deşi acceptată pe hârtie mai de toţi, primul gând şugubăţ a fost că “se încearcă să se ascundă ceva, că se pune batista pe ţambal ori se încearcă acoperirea vreunei hoţii”. Iar năravul acesta ţine nu doar de jumătatea de secol de comunism ce a schilodit minţile multora, ci de de ceva mai îndepărtat temporal, mai bizantin şi rezumat prin “las’ că ştim noi”. Doar că pentru un neamţ conceptul de “las’ că ştim noi” e la fel de străin precum e şi campania electorală de la noi.
Pentru noi, românii, acuzele nedemonstrabile din timpul campaniei, bălăcăreala, populismul, polologhia fără noimă, dar vocală, ţin de o latură a neseriozităţii noastre. Ne minunăm de ce zice unul despre celălalt, ne înfierbântăm, ne lipim ochii de episodul 1.999 al Elodiei şi a doua zi, în sinea noastră, simţim o moleşeală a acelui “las’ că ştim noi” că nu-i chiar aşa.
Exagerarea e căutată, e acceptată de dragul morţii caprei vecinului, cu toate că nu produce efecte. Pentru un neamţ care urmăreşte o astfel de campanie electorală, spectacolul nu e resimţit aşa. El tinde să ia totul în serios, că aşa îi e “foaita”. Pentru un neamţ pentru care funcţionează prezumţia de nevinovăţie este greu de priceput că un personaj care ajunge să dea declaraţii pe la vreun parchet este automat desfiinţat de adversarii politici.
De aceea, idei precum un pact clujean prin care să fie temperat limbajul şi năravul măcar de dragul nemţilor (generic nemţi) sunt “avancronice”, aproape vizionare şi cu o duioasă naivitate în ele. Sunt născute prea devreme, chiar dacă pentru ele îşi dau mâna adversari politici precum Nicoară şi Boc.
într-o abordare maximală, desigur, în urbe a apărut şi un nou răspuns la întrebarea “De ce nu suntem şi noi nemţi?”. Explicaţia este atât de spontană şi de ancorată în imediatul ultimelor evenimente încât este susceptibilă de apartenenţa la acel nărav.
însă e plină de umor(?): “Nemţii s-au apucat să ia la puricat Nokia după ce au anunţat că pleacă din Germania. Noi ne-am apucat înainte de a veni şi am şi ameninţat cu greve înainte chiar să se producă primul telefon….”
