UPCNVDR

Teo Trandafir s-a făcut deputăreasă. Ţaţa absolută de sub clondirul motanului Felix s-a întors ciufulită la cratiţă.

La Vâlcea, urmaşul primarului pârnăiaş Gutău, bucuros de victoria construită cu mare migală de presa locală, a trântit la primul său discurs din noua funcţie o mostră de umor involuntar de mare calitate: “îi mulţumesc primarului Mircia Gutău pentru că datorită lui sunt astăzi aici.” Desigur, ghinionul unora, norocul unora.

 

Instinctul şi obişnuinţa ne îndeamnă să-i împărţim în două pe participanţii la un concurs, în cei care pierd şi cei care câştigă. Acum, nu e cazul. Efuziunile făloase ale PDL-iştilor care îşi dau aere de campioni ai politicii româneşti, atunci când nu se lamentează că-i sabotează presa, opoziţia, disidenţii, rău-voitorii, vulcanul din Islanda, râul, ramul etc., sunt lipsite de obiect. Victoria nu există la 15% prezenţă la vot. Victoria e a UPCNVDR-ului, Uniunea Persoanelor care Nu Votează din România, înscrisă la OSIM ca atare acum trei ani, de cel auto-intitulat preşedinte al României care nu a mers la vot, electricianul sucevean Cornel Cernoschi.

 

Acum vreo două săptămâni, Cernoschi s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti într-un proces în care a chemat în judecată Senatul, Camera Deputaţilor, statul român, Preşedinţia şi Guvernul, revendicând toată Moldova, pentru că bunica sa i-a spus că este urmaşul domnitorului Ştefan cel Mare. Eh, nu doar Moldova, “chiar şi Ţara Românească, dacă se poate”, după cum scrisese el în cererea adresată instanţei. Judecătorul a decis suspendarea procesului, întrucât Cornel nu a estimat şi valoarea bunului revendicat, ca să poată plăti taxa de timbru de 10%. în plus, magistratul a considerat că cererea e formulată cu rea-credinţă, dar legea nu i-a permis să claseze dosarul doar pentru atâta lucru. Deci, treaba a rămas în coadă de peşte, deocamdată.

 

Cariera politică a lui Cornel Cernoschi poate fi privită diametral opus din două perspective. întâi, oficial vorbind, e un eşec răsunător. Deşi a vrut să se înscrie la cursele electorale pentru preşedinţie, deputăţie, euro-deputăţie, Primăria Generală a Bucureştiului şi încă mai caută funcţii eligibile pe care să le pescuiască, de fiecare dată a fost respins. Ba că nu adunase semnături destule, ba e prea tânăr, ba a depăşit termenul de depunere a dosarului, ba să se mai şi ducă dracului cu prostiile lui cu tot. De cealaltă parte, neoficial, cariera lui e un lung, tot mai lung, şir de izbânzi, una mai răsunătoare ca alta.

 

Adepţii UPCNVDR sunt tot mai mulţi, preferând să frigă un mititel sau pur şi simplu să stea degeaba în duminica de votare, decât să-şi rupă pingelele ca să dea votul nu-ştiu-cărui alt hoţ, bandit sau trădător. Nu votez, deci exist, ar fi zis la unison 85% din locuitorii Colegiului 19 Bucureşti, deşi Teo şi ţaţa absolută au încercat să-i convingă cât de curate şi uscate sunt, în comparaţie cu ceilalţi. Aşa deci, neoficial, Cernoschi şi-ar fi adjudecat la distanţă mandatul, împreună cu celelalte patru sute şi ceva pe care le deţine, tot neoficial, de la alegerile legislative la termen.

 

Putem face haz de un saltimbanc simpatic, poate, care înţelege politica într-un fel aparte şi plin de imaginaţie, până la urmă. Dar demersurile sale fanteziste ar avea alt rol: să ne bage degetele în ochii închişi, ca să pricepem cum se scrie istoria politică în direct. în timp ce activismul civic a căzut într-o letargie comodă, în timp ce nevoia de o constituţie nou-nouţă se dovedeşte tot mai mare cu fiecare decizie halucinantă a unei Curţi Constituţionale ce seamănă cu o menajerie de elefanţi gutoşi, iar instituţiile statului le stârnesc cetăţenilor reacţii verbale pe care hârtia le-ar suporta prea greu, singurul discurs care mai prinde puţin la oameni e cel anti-sistem. Teo a fost reprezentanta unei oarecari disidenţe în PDL-ul cel obez şi inert/inept.

 

Contracandidata sa, Ţaţa, şi-a construit pălăvrăgeala în jurul incompetenţei conducătorilor, trăncănind congestionată iar şi iar populismele învăţate pe de rost la partid. Cernoschi, învingătorul amândurora, e definiţia genuină a anti-sistemului, care nu mai are nevoie decât de evadarea din Grădina Edenului practicii politice pentru a stârni electoratul revoltat. Dar, politica românească e prea ocupată să se privească în oglinda catodică pentru a observa că UPCNVDR-ul stă la pândă. într-o lume schimbătoare, micile tendinţe pot deveni mişcări tectonice de amploare, dacă primesc un impuls rece şi bine calculat.

 

Cheia următoarelor alegeri aici stă: unde se vor duce adepţii ştiuţi şi neştiuţi ai lui Cernoschi? Schema actuală nu sună bine – de nişte extremişti, simpatici sau nu, dar cu forţă parlamentară, nu avem nevoie, că doar am avut parte de destui în ultimii 20 de ani. Acum, locul lor pare asigurat pentru 2012-2014: undeva între un PDL care exercită guvernarea cu maximă incoerenţă şi lipsă de autoritate, dar se prezintă prin reprezentanţi cu o aroganţă care l-ar face să se ruşineze chiar şi pe dl. Năstase, un PNL pierdut într-o luptă tristă şi naivă cu morile de vânt de pe dealul Cotroceniului, un PSD ros de mafii multicolore, imposibil de descâlcit cu toate bunele intenţii ale unui preşedinte-procuror răspopit şi un UDMR egal cu sine, ocupat la infinit cu autonomii regurgitate şi defrişări ilegale, dar lucrative. Culoarul lipsă mai are nevoie doar de un strat subţirel de ştaif pe deasupra, de o voce răguşită din spatele unui maniac versatil şi charismatic şi de cârlige de marketing specifice cu care să-i adune pe toţi abulicii electorali.

 

Să pornească grătarele, vorbeşte Cernoschi-voievod!