Uneori o centrare se poate transforma în gol. Aşa, fără nici o explicaţie. Nici măcar fotbalistul nu ştie cum de mingea şi-a schimbat pe drum planurile, capricioasă ca primăvara aceasta care se ascunde după nori. S-a trezit că e în plasă şi a simţit braţele colegilor ce-l îmbrăţişau strâns, ca într-un năvod vesel şi zbuciumat. Golul venise de nicăieri, ar mai putea încerca execuţia de încă zece ori şi nu ar pune rămăşag că balonul îşi va reaminti trucul.
La final, Buleică a avut tăria să recunoască faptul că nu a intenţionat să tragă la poartă. La prima vedere ai crede că hazardul a îmbrăcat pentru câteva secunde tricoul Universităţii Cluj. Nu Hazard de la Chelsea, ci norocul pur. Asta doar la prima vedere. Din tribuna a doua şi din jurul stadionului mii de inimi implorau mingea să nu le mai ţină pe jar. Probabil că şi fotbaliştii au simţit că a fost mai mult decât un simplu meci. Au urcat în tribună pentru a-şi îmbrăţişa fanii şi a-i saluta pe suporterii ce au cântat fără încetare la porţile arenei. Corul copiilor şi femeilor a fost şi el neobosit. S-a intonat "Gaudeamus", s-a fredonat "Slavă ţie, studenţie". Vocile melodioase au cauţionat stângăciile de pe gazon, au încercat să le ţină isonul celor din afara stadionului. Ca într-o poveste de război, copiii şi femeile au fost trimişi în prima linie. Şi povestea a avut final fericit.
Seara de luni a intrat deja în arhiva sentimentală a fanilor Universităţii. Nu a fost un meci, mai degrabă o reuniune de familie. Au existat însă câteva momente care au rupt vraja şi au înlocuit emoţia cu ruşinea. Din tribuna a doua s-au scandat înjurături adresate CFR-ului şi Stelei. Nu a scăpat nici Ioan Mărginean. Culmea e că fanii de dincolo de ziduri şi-au încurajat decent echipa.Veţi spune că nu e o chestiune aşa de importantă acum când a demisionat administratorul judiciar Horia Ţiril. Vă înşelaţi. Repertoriul galeriei Universităţii nu poate fi trecut cu vederea, fiindcă suporterii înseamnă "U" mai ales în vremurile tulburi. Universitatea are nevoie de dragoste şi de acţiuni ferme şi aplicate, nu de frustrări strigate în gura mare.
Nu ştim cine a dat tonul invectivelor. Poate au fost juniorii clubului prezenţi şi ei la partidă. Aici intervine responsabilitatea antrenorului de la Centru, a cărui muncă nu trebuie să se rezume la jocul cu mingea. Pregătirea înseamnă şi educaţie, iar la această vârstă antrenorul poate corecta şi unele deficienţe de acasă. Dacă fetele au dat tonul, e la fel de trist. S-a depăşit măsura, nu aşa arătaţi că sunteţi maturi şi puternici. La "U" trebuie să predomine cântecul, solidaritatea, nu cuvintele din vocabularul suburban. E greu de reprodus senzaţia de jenă trăită în clipele dureroase ca o incizie pe viu. Va urma meciul cu Chiajna când puteţi demonstra că a fost un accident, că aţi învăţat din greşeli, că vă puteţi abţine. Se înjură pe stadioanele din toată lumea. Nu suntem absurzi, nu luăm locul unui diriginte încuiat, dar nu e confortabil să auzi cum vorbele grele sunt aruncate de copii ce nu au intrat încă la liceu.
Universitatea are nevoie de fani mai mult decât oricând. Oraşul priveşte fără remuşcări chinul "Şepcilor Roşii". Nu le mai daţi motive să-şi justifice nesimţirea. Trageţi aer în piept şi cântaţi tare pentru "U", să le ajungă mesajul dincolo de termopanele dezinteresului. 7
