500 de elevi și profesori, premiaţi la Gala Excelenţei Clujene 2017

500 de elevi și profesori, premiaţi la Gala Excelenţei Clujene 2017
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj organizează o nouă ediţiie a Galei Excelenţei clujene în educaţie, unde vor fi premiaţi elevii şi profesorii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri şcolare.

În jur de 500 de elevi şi profesori, care au obținut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale în anul şcolar 2016-2017 ca reprezentanți ai județului Cluj, sunt premiați în această toamnă în cadrul tradiționalei Gale a excelenței în educație.

"Premierea olimpicilor este și în acest an posibilă datorită colaborării cu Consiliul Judeţean Cluj care a alocat proiectului 250.000 de lei, fondurile necesare premierii în bani", se arat[ ]n comunicatul ISJ Cluj.

Luni, 2 octombrie 2017, are loc premierea elevilor clujeni de excepţie din domeniile teoretic și special, iar joi, 5 octombrie 2017, este planificată gala destinată elevilor de performanță din domeniul vocațional - sport și arte.

Evenimentul, deja de tradiție, își propune nu numai să stimuleze performanța școlară prin premiile financiare obținute prin colaborarea cu Consiliul Județean Cluj, ci și să transmită public un mesaj de valorizare a învățământului și în special a celor dedicați lui, care fac performanță anual.

Astfel, în 2 octombrie 2017, ora 16, Gala Excelenței are loc în sala mare a Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, iar în 5 octombrie 2017, ora 16, în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai.

Comenteaza