Admitere simplificată în școlile militare. Candidații scapă de o probă importantă

Admitere simplificată în școlile militare. Candidații scapă de o probă importantă

Admiterea la școlile militare postliceale a fost simplificată. Cursurile pentru maiștri militari durează doi ani, iar pentru subofițeri doar un an.

Ministerul Apărării Naționale a transmis câteva noutăți privind admiterea la toate școlile militare postliceale care aparțin instituției. 

Astfel, admiterea în toate instituțiile de învățământ postliceal militar se va face doar pe baza mediei obținute la examenul de bacalaureat.

Doritorii vor fi admiși în funcție de media pe care o au, opțiunile exprimate în cererea de înscriere și de rezultatele selecției, în limita numărului de locuri aprobat pentru fiecare armă sau serviciu și specialitate militară.

Prevederea este valabilă și pentru celelalte structuri din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitatea națională.

Cum va fi realizată ierarhizarea candidaților

Este foarte posibil să fie persoane care au medii de admitere egale. În aceste cazuri, va fi respectat următorul algoritm: 

  • nota obținută la proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat;
  • nota obținută la proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat;
  • nota obținută la proba scrisă la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de bacalaureat.

Când se organizează admiterea

Potrivit MApN, admiterea are loc la următoarele date:

  • pentru programele de studii postliceale cu durata de 1 an, la data de 03.08.2023;
  • pentru programele de studii postliceale cu durata de 2 ani, la data de 09.08.2023;

Ce se întâmplă dacă nu sunt ocupate locurile

Dacă nu sunt ocupate locurile scoase la concurs, atunci școlile postliceale militare pot organiza și a doua sesiune de admitere, la data de 31.08.2023, pentru ambele programe de studii postliceale.

Pentru informații detaliate și consiliere te poți adresa personalului recrutor de la birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare din județul/sectorul în care domiciliezi, arată MApN.

Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici: www.recrutaremapn.ro/contactbir.php

CENTRUL MILITAR ZONAL CLUJ se află în Cluj-Napoca, pe Calea Dorobanților nr. 8-10 (tel. 0264433067).

Comenteaza