Anul universitar 2018-2019. Cât costă viaţa de student la Cluj

Anul universitar 2018-2019. Cât costă viaţa de student la Cluj

Studenţii care învaţă în centrul universitar Cluj-Napoca reclamă costurile ridicate ale vieţii şi cheltuielile extrem de mari din oraş cărora trebuie să le facă faţă, începând de la chirii la alimente. Mulţi îşi caută un loc de muncă part-time sau aşteaptă pachetul lunar cu mâncare şi bani de acasă.

Maria este din judeţul Maramureş, în anul III la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), şi se confruntă cu viaţa de student despre care susţine este extrem de scumpă la Cluj-Napoca şi că i-ar fi foarte greu să se întreţină dacă nu ar avea un loc de muncă.

”Am salvat nişte bani deoarece locuiesc în chirie la o rudă, plătesc doar 100 euro/lună, dar viaţa de student în Cluj-Napoca este extrem de scumpă. În primul rând chiriile, se ştie că sunt exagerat de mari, apoi alimentele, la un supermarket de acasă din Maramureş, dau cu 1,5 lei mai puţin pe un produs decât la Cluj, iar costurile se adună la final de lună.

Apoi vin cheltuielile pentru haine, totul este scump; trebuie să te îmbraci în trend cu ceilalţi colegi. Vine apoi mâncarea, un meniu al zilei cu trei feluri nu prea găseşti sub 25 de lei, în timp ce în alte centre universitare preţurile sunt mai mici. Totuşi, acest cost ridicat al vieţii este compensat de oportunităţile de angajare la finalul studiilor”, a spus studenta, citată de Mediafax.ro. 

Potrivit acesteia, dacă nu îşi găsesc o slujbă, de vânzător la magazinele din mall-uri, de ospătar, unde se poate lucra part-time, studenţii nu se poţi întreţine, decât dacă primesc bani de la părinţi. ”Am colegi care locuiesc în comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca, unde plătesc 200 de euro pe chiria unei garsoniere, mai ieftin decât la Cluj, şi vin cu transportul în comun la cursuri”, a precizat Maria.

Mădălina, studentă în anul II la Facultatea de Istorie, plăteşte 115 euro şi împarte o garsonieră cu încă o colegă în cartierul Gheorgheni.

”Din punctul de vedere al costurilor, este extrem de dificil să te întreţii, dacă nu ai loc în cămin, ca să îţi mai rămână nişte bani. Eu nu lucrez, mă descurc greu şi trebuie să apelez lunar la părinţi, să îmi trimită bani de acasă, de chirie sau pentru plata cheltuielilor de bloc, care înseamnă peste 100 de lei, dar e dificil să le ceri tot timpul bani.

Primesc lunar şi un pachet cu mâncare, dar nu mă ţine mai mult de o săptămână. Cumpărăm mâncare din supermarket, unde e mai ieftin, şi gătim acasă. Şcoala e primul loc, aşa că mai renunţăm la o cafea cu colegii ca să ne listăm nişte cursuri sau pentru cărţi”, a menţionat studenta care a venit din judeţul Neamţ.

Paul este student la Universitatea Tehnică, în anul III, şi locuieşte în cămin, într-o cameră cu alţi trei colegi, pentru care plăteşte 150 lei/lună.

”E scumpă viaţa la Cluj, dar eu am cât de cât noroc că am prins loc în cămin şi pot face economii. Avem la cantina studenţească din Mărăşti preţuri foarte bune, e destul de ieftin, sper să rămână la fel şi în anul universitar care începe. Mai cheltuiesc bani pe cărţi, cursuri, haine, pentru că nu poţi să te îmbraci oricum, dar cu ce sume primesc de acasă pot spune că mă descurc”, a menţionat acesta.

VEZI ŞI Ultima zi de vacanţă, prima zi... de cămin la Cluj! Cu geamantanele după ei, sute de boboci dezorientaţi au luat cu asalt Hasdeul

Prețuri cămine UTCN/lună

  • Pat în cameră cu două locuri - 250 lei
  • Pat în cameră cu patru locuri - 155 lei

Prețuri cămine UBB/lună

  • Pat în cameră cu două locuri - 220 lei
  • Pat în cameră cu patru locuri - 120 lei
  • Pat în cameră cu cinci locuri - 100 lei
  • Există și cămine considerate mai elegante, unde patul costă 170 de lei

VEZI ŞI Vrei să fii student la Cluj? Uite cât trebuie să scoţi din buzunar pentru o lună de chirie

O garsonieră din cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur, se închiriază cu 170 de euro pe lună, în timp ce pe un apartament cu trei camere din acelaşi cartier se cer 460 de euro. De asemenea, un apartament cu două camere, situat într-o zonă semicentrală, se închiriază cu 470 de euro, iar unul cu o cameră tot din zona centrală costă 300 de euro.

Comenteaza