Au ajuns la capătul răbdării. „Suntem în faza de reziliere a contractului"

Au ajuns la capătul răbdării. „Suntem în faza de reziliere a contractului
Oamenii care au probleme cu o şcoală din Cluj şi cu un parking suprateran au dezamăgit şi la noul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Lucrările la noul sediul al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), de pe strada Argeş, bat pasul pe loc. Ca urmare, Valentin Cuibus, şeful ISJ, a anunţat luni, în premieră, la Realitatea FM Cluj, că va rezilia contractul cu constructorul.

„Suntem în faza de reziliere a contractului, nu mai avem ce face. S-a ajuns doar la 67-68% grad de realizare şi, din păcate, avem 7,8 milioane de lei pe care le-am primit de la minister şi la care trebuie să renunţăm. În spate mai există un corp al CSS Viitorul, unde progresul lucrărilor este de 3%. Şi acolo aveam 25 de milioane de lei pregătiţi anul acesta. Am făcut toate demersurile, iar vineri, 28 octombrie, avem întâlnirea finală. Sper ca firma să accepte rezilierea amiabilă. Dacă nu, cerem în instanţă să fie penalizaţi cu toate sumele pe care le-am pierdut din cauza lor. Am pierdut milioane de lei şi avem doar speranţa că vom primi bani de la Ministerul Educaţiei anul viitor.Anul ăsta i-am primit pe toţi, dar nu i-am putut cheltui", a spus Cuibus. Dacă contractul va fi reziliat, ISJ trebuie să facă o expertiză a lucrărilor executate până în prezent şi o nouă licitaţie.

Inspectorul şcolar general a explicat că orice formă de înţelegere cu constructorul a fost inutilă. „Am acceptat ideea de a achita săptămânal ceea ce se execută, dar nu am putut plăti niciun leu. Am amânat cât am putut. Avem organizări ale constructorului cu finalizări parţiale în iulie, august, septembrie, dar nu s-au ţinut de nimic. Şi anul trecut am pierdut un milion şi ceva de lei. Ne-am dorit ca măcar anul acesta să terminăm clădirea", a mai afirmat Cuibus.

Lucrările la construcţia de pe strada Argeş au început în 2011, însă şantierul a fost blocat o bună perioadă din cauza descoperirii unor vestigii. Lucrările au reînceput în 2012 şi ar fi trebuit să fie finalizate în 2015.

Antreprenor este firma Construdava SRL, care se află în insolvenţă. Aceasta este deţinută în proporţie de 50% de Napocamin - firmă controlată de omul de afaceri Ioan Bene, respectiv de oamenii de afaceri Cristian-Claudiu Cupcea şi Vasile Mircea Ilea, din Maramureş. Societatea mai are în derulare un contract important la Cluj, parkingul de pe strada Negoiu. În primăvară, Primăria a fost la un pas să rezilieze înţelegerea.

Construdava, înfiinţată în 2006, are acelaşi sediu social în Sighetul Marmaţiei cu firma Dava Invest SRL, care s-a înfiinţat în 2008. Administrator este Cristian-Claudiu Cupcea, cel care conduce şi Construdava. Dava Invest este societatea care întârzie foarte mult finalizarea lucrărilor la Liceul Mihai Eminescu.

Am încercat să solicităm un punct de vedere şi lui Claudiu Cupcea, în legătură cu situaţia de la clădirea Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar acesta nu a răspuns la telefon.

 

DECLARAŢIE
„Construdava este o firmă catastrofală, care a avut probleme şi în alte părţi. Ei sunt în insolvenţă, nu ai cu cine lucra".
Valentin Cuibus, inspector şcolar general, la Realitatea FM

 

Comenteaza