BAC 2023. S-au afișat primele rezultate/ Cum se depun contestațiile

BAC 2023. S-au afișat primele rezultate/ Cum se depun contestațiile

Rezultatele inițiale ale candidaților care au susținut examenul național de Bacalaureat 2023 vor fi publicate luni, 3 iulie, până la ora 12.00.

Ministerul Educației a publicat primele rezultate după examenul de Bacalaureat 2023.

REZULTATE BAC 2023

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierul centrului de examen. Împreună cu contestația, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

 Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 iulie 2023.

Pentru a promova examenul național de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

a) recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

b) susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5,00 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

c) media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6,00 (cel puțin).

În județul Cluj, s-au înscris pentru susținerea probelor scrise, în cele 16 centre de examen, 4.290 candidați, dintre care 3.889 candidați din promoția curentă, iar 401candidați din promoțiile anterioare.

În municipiul Cluj-Napoca erau înscriși la examen 2.965 de absolvenți ai claselor a XII-a, 2.816 din unitățile de învățământ de stat și 149 de la unitățile de învățământ private.

Comenteaza