Celebrele școli din centrul Clujului, lăsate pentru cele "de cartier"? Șefa IȘJ: "Supraaglomerarea nu mai este neapărat pe colegiile naționale din centru"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:34
- Educaţie
- Ascultă știrea

Celebrul fenomen al vizelor de flotant pentru școlile de prestigiu din centrul orașului pare să se diminueze de la an la an. Din ce în ce mai mulți părinții aleag școlile modernizate pentru copiii lor, chiar dacă sunt "de cartier".
Fenomenul "flotant pentru școală" s-a mai potolit. Cel puțin, pentru vizele din centrul Clujului. Goana după reședință în buricul orașului începea încă din anii de grădiniță ai copilului și se încheia înaintea perioadei de înscrieri în școli, când părinții se "mutau" cu sutele, claie peste grămadă, în cine-știe-ce apartamente, pe cine-știe-ce străduțe din preajma școlilor de renume din oraș. Acum s-a schimbat tendința. Mulți se uită spre așa-zisele "școli de cartier", care parcă nu mai sunt chiar de lepădat acum, după ce au fost modernizate și dotate "ca afară"...
În urmă cu câțiva ani, șefa IȘJ Cluj, Marinela Marc, îi sfătuia pe părinți, într-o intervenție la Ziua Live, să facă vizite în mai multe școli înainte de a lua o decizie, să nu se ia "după gura târgului" atunci când aleg. Astăzi, tot la Ziua Live, inspectorul spune că "vize de flotant se fac, dar nu neapărat pentru centrul Clujului".
"Pentru că renovându-se cu prioritate școlile din cartiere, supraaglomerarea nu mai este neapărat pe colegiile naționale din centru, cât spre școlile din cartiere. Uitați-vă la 'Agârbiceanu', care e cea mai populată școală din Cluj-Napoca - și acest exod spre 'Agârbiceanu' a început după ce a fost reabilitată - e printre primele școli modernizate în Cluj-Napoca - deja funcționa în două schimburi și în două clădiri, motiv pentru care, în momentul în care constructorul a finalizat acea școală în cartierul Elite, am decis împreună cu primăria să o alocăm școlii 'Agârbiceanu'. Apoi, după ce s-a terminat școala 'Ion Creangă', o școală considerată periferică la un moment dat, neatractivă pentru copii, a început să crească și populația acestei școli, și anul trecut și în acest an am implementat clase pregătitoare acolo", a explicat Marinela Marc.
Potrivit acesteia, Clujul se poate lăuda la nivel național cu unele dintre cele mai dotate școli.
"Arată foarte bine școlile noastre, și nu doar cele din mediul urban. Dacă ați merge prin județ, vedeți mai ales creșele și grădinițele nou construite, cât de bine arată, ce dotări au, ce spații generoase atât pentru somn, cât și pentru activități și săli de masă, săli de sport - tot felul de spații pentru diverse activități.
Școlile din zona de munte - în Beliș, Mărișel, aproape peste tot s-au investit bani serioși din proiecte europene, din proiectele Anghel Saligny. Clar că din fondurile de la bugetul local nu s-ar fi putut face aceste investiții niciodată. A fost o oportunitate pe care foarte puțin primari n-au înțeles să o valorifice, pentru că niciodată nu ar fi avut de la buget bani pentru a investi atât de mult în infrastructura educațională", a precizat Marinela Marc.