Cum se împart „locurile de toamnă” la Universitatea de Artă

Cum se împart „locurile de toamnă” la Universitatea de Artă
Peste 100 de locuri disponibile în sesiunea de toamnă a admiterilor

Admiterile de toamnă aduc aproape 100 de locuri la Universitatea de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca. Şapte din ele sunt locuri fără taxă.

Potrivit reprezentanţilor UAD, locurile bugetate sunt repartizate pe toate facultăţile. Astfel, sunt disponibile două locuri la buget la Facultatea de Arte Plastice, la specializările Sculptură şi Restaurare. La Facultatea de Arte Decorative şi Design pot fi ocupate cinci locuri fără taxă, la specializările Ceramică Sticlă - Metal. În cazul locurilor bugetate, pe lângă examenele de admitere, candidaţii vor trebui să susţină şi o serie de interviuri.

"La specializările unde mai există locuri de la buget, examenul de admitere va consta din proba generală de desen, care e şi probă eliminatorie, plus proba specifică
Specializării, dar şi un examen oral pe marginea mapei cu lucrări", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, purtătorul de cuvânt al UAD, Gabriela Rostaş.

UAD Cluj scoate la concurs şi 82 de locuri la taxă. Cele mai multe, 49, sunt disponibile la Facultatea de Arte Plastice, iar 33 pot fi ocupate la Facultatea de Arte Decorative şi Design.

"Acolo unde există numai locuri cu taxă, examenul va consta numai din proba generală de desen, probă eliminatorie", a arătat Rostaş.
Probele de concurs încep în 16 septembrie şi sunt programate pe parcursul întregii săptămâni.

 

Etichete
Comenteaza