Daniel David: "Deja românii sunt într-o confuzie; n-aș vrea să văd experți care să dea sfaturi care se bat cap în cap, cu sigle de partid în spate"

Daniel David: "Deja românii sunt într-o confuzie; n-aș vrea să văd experți care să dea sfaturi care se bat cap în cap, cu sigle de partid în spate"

Rectorul UBB, Daniel David, face un apel "la toți experții să înțeleagă că suntem într-o situație fundamental periculoasă și că oamenii au nevoie să vadă coerență din partea lor".

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

“Fac apel la toți experții să înțeleagă că suntem într-o situație fundamental periculoasă și că oamenii au nevoie să vadă coerență din partea lor. Asta înseamnă că n-aș vrea să văd experți care să dea sfaturi care se bat cap în cap, cu sigle de partid în spate, indiferent că sunt PSD, PNL sau USR PLUS. Deja românii sunt într-o confuzie, pentru că se uită la un om, îl știu expert și în același timp văd că are o siglă de partid în spate. Atunci, ei nu mai știu: omul vorbește ca expert sau ca reprezentant al unui partid aflat în campanie electorală? Este un risc foarte mare și nu mă refer numai la o anumită zonă politică.
Eu sugerez ca atunci când este vorba de luat decizii cu implicații pentru educație să se facă o comisie cu experți, dar experți care să fie oameni de știință, nu experți politici, care să se pronunțe și după aceea să devină inputul primit obiect al analizei și deciziei politice”, a declarat rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru Edupedu.ro.

Psihologul a avertizat că “deja avem suficient de multe date științifice care arată că măsurile legate de pandemie trebuie luate diferențiat”, prin urmare, “am fi putut să gândim mai diferențiat”, a spus David.

"Deja avem suficient de multe date științifice care arată că măsurile legate de pandemie trebuie luate diferențiat – diferențiat pe județe și chiar în cadrul județelor, acolo unde identifici anumite regiuni și populații vulnerabile. Noi am oferit datele legate de profilul psihocultural pe zonele țării și cum influențează anumite atribute răspunsul românilor la restricțiile impuse deja în primăvară. Am și dat exemple de stategii. A apărut recent în Nature studiul care arată că școlile – chiar și acolo unde transmisia comunitară este mare – nu reprezintă focare COVID sau locuri de transmitere a virusului, mai ales cu cât vârsta este mai mică. Deci cu cât sunt elevii mai mici, cu atât probabilitatea de a transmite virusul este mai redusă și componenta de contagiune este mai scăzută. Deci am fi putut să gândim mai diferențiat, am fi putut să închidem liceele poate, unde ai elevi de vârste mai mari, care pot să lucreze singuri online", a mai spus Daniel David, conform Edupedu.ro.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza