Daniel David: Nu-mi plac manipulările și le simt ca pe o jignire. Nu-și poate bate oricine joc de noi. Vă încurajez să mergeți la vot!
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Mai 2025, 14:14
- Educaţie
- Ascultă știrea

Ministrul Educației Daniel David a spus joi seara, la prezentarea raportului săptămânal, că „trebuie să fim atenți să nu cădem pradă manipulărilor” și că simte ca o jignire faptul că „cineva gândește că noi, oameni ai educației, putem să fim influențați prin manipulări și prin fake news”.
„Vreau să fiu sincer și cinstit cu toți oamenii educației din sistem. Practic, opțiunea mea e publică, o știți, nu este un secret, m-aș bucura să fie urmată de cât mai mulți oameni din zona noastră, dar respect și înțeleg faptul că alții puteți să aveți o altă perspectivă.
Până la urmă am încercat să țin educația și cercetarea într-o zonă mai neutră din punct de vedere politic, fiindcă eu cred că avem nevoie de o arhitectură generală care să rămână relativ stabilă in indiferent de opțiunile politice, care după aceea poate să fie colorată mai de dreaptă, mai de stânga, mai de centru și așa mai departe. Dar este bine să conștientizăm că suntem într-un moment cheie important și să știți eu, ca ministru, ce opțiune am, fără să fie un secret, repet, respectând și alte opțiuni care pot să existe în zona educației.
Ce este însă mult mai important dincolo de acest mesaj, este faptul că trebuie să fim atenți să nu cădem pradă manipulării. În acest moment am văzut o mulțime de presiuni, o mulțime de manipulări, o mulțime de fake news care sunt foarte puternice în zona socială.
Am văzut vorbindu-se despre concedieri, vorbindu-se despre probleme de salarizare, despre modificări de norme, ceea ce este efectiv fals este practic o încercare de manipulare a societății și a sistemului nostru. Noi suntem totuși oameni ai educației, nu-și poate bate oricine joc de noi, așa cum v-am spus și cum vă spun și acum, în zona de educație și cercetare, toți trebuie să înțeleagă că noi nu avem de dat oameni afară, noi avem de angajat oameni și împreună vom încerca să construim rolul și imaginea profesorul în societate, care presupune nu reduceri de salarii, ci creșteri de salarii.
Nu fac promisiuni în acest moment, dar vreau să fiu cinstit, sunt lucruri pe care l-am spus de la începutul mandatului, nu sunt noutăți, dar mă supără și nu-mi plac manipulările și o simt ca o jignire faptul că și noi, oameni ai educației sau cineva gândește că noi, oameni ai educației, putem să fim influențați prin manipulări și prin fake news. Așa că, indiferent de opțiunea pe care o aveți, vă încurajez să mergeți la vot”, a declarat Daniel David, joi, în prezentarea raportului săptămânal pe pagina de Facebook a Ministerului Educației.
Reamintim în acest context că Uniunea Universităţilor Clujene îndeamnă comunitatea academică clujeană ca pe 18 mai ”să-şi exercite dreptul la vot şi să-şi asume responsabilitatea unei alegeri conştiente, raţionale, informate” (vezi Universităţile din Cluj, îndemn la VOT! "Susţinem direcţia strategică euroatlantică!'').