Doar puțin peste jumătate dintre elevii clujeni au promovat simularea la BAC. Situația la Evaluarea Națională

Doar puțin peste jumătate dintre elevii clujeni au promovat simularea la BAC. Situația la Evaluarea Națională

Au fost centralizate rezultatele elevilor clujeni la simularea examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională.

În județul Cluj, 5.496 elevi ai claselor a VIII-a au susținut probele scrise, din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională, sesiunea aprilie 2022, în 132 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care 45 de unități de învățământ din municipiul Cluj-Napoca.

În egală măsură, 4.057 elevi, dintre care 2.734 de elevi din municipiul Cluj-Napoca, au susținut probele scrise din cadrul simulării Examenului Național de Bacalaureat, în 63 de unități de învățământ preuniversitar (58 de unități de învățământ de stat și 5 unități de învățământ particulare).

"În conformitate cu prevederile procedurii privind organizarea și desfășurarea simulării probelor scrise ale examenelor naționale de Evaluare Națională, respectiv de Bacalaureat, rezultatele obținute de către elevi nu sunt publice, nu pot fi contestate și au fost comunicate direct elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de proveniență", transmite I.Ș.J. Cluj.

La nivelul județului Cluj, rata de promovare la simularea examenului de Bacalaureat a fost de 53.65%, iar la simularea examenului de Evaluare Națională, promovabilitatea în cadrul probelor scrise, calculată cu notele peste 5.00, este de 76.22% .

Rata de promovare în cadrul simulării probelor scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională, pe discipline de examen, se prezintă astfel:

Doar puțin peste jumătate dintre elevi au promovat simularea la BAC. Situația la Evaluarea Națională

76.22% dintre elevii care au susținut probele au obținut note peste 5.00:

Doar puțin peste jumătate dintre elevi au promovat simularea la BAC. Situația la Evaluarea Națională

În ceea ce privește simularea examenului național de Bacalaureat, rata de promovare, în cadrul probelor scrise, pe discipline, este următoarea:

Doar puțin peste jumătate dintre elevi au promovat simularea la BAC. Situația la Evaluarea Națională

Rata de promovare  a simulării examenului național de Bacalaureat, în cadrul probelor scrise, pentru toate filierele educaționale, calculată cu notele peste 5.00, respectiv media generală 6.00, se prezintă astfel:

Doar puțin peste jumătate dintre elevi au promovat simularea la BAC. Situația la Evaluarea Națională

Rezultatele urmează să fie analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral din fiecare unitate de învățământ preuniversitar, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. Notele obţinute la simularea examenelor naționale se trec în catalog, doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui legal.

Comenteaza