Evaluarea Națională: Un singur elev a avut temperatură mai mare de 37,3

Evaluarea Națională: Un singur elev a avut temperatură mai mare de 37,3

Un elev din județul Constanța a fost singurul cu o temperatură de peste 37,3 grade Celsius dintre toți elevii care au susținut azi examenul la Limba și literatură Română în cadrul Evaluării Naționale.

”Un singur elev din toată țara a avut temperatura peste 37.3°C. Este vorba despre un elev din Constanța. Elevul care s-a prezentat la centrul de examen avea o branulă la mână, fiind în tratament pentru enterocolită”, au precizat reprezentanții Ministerului Educației.

Elevul nu a putut intra în examen în aceste condiții.

Conform reglementărilor oficiale, în zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învăţământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel: măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depăşească 37.3 ̊C. (în cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute); măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră; observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).

Examenul de Evaluare Naţională va continua miercuri, 17 iunie cu proba la Matematică. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza