Fulgere la borcan şi simulator de tornade la Noaptea Cercetătorilor

Fulgere la borcan şi simulator de tornade la Noaptea Cercetătorilor
Ultima vineri a lunii septembrie este dedicată ştiinţei. Cei pasionaţi de acest domeniu vor avea ocazia de a a descoperi ce se ascunde în spatele experimentelor inedite şi vor putea asista la diverse activităţi prezentate de oamenii de ştiinţă.

Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de ştiinţă posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea știinţei şi oamenii din spatele experimentelor inedite. Potrivit organizatorilor, proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activităţi ştiinţifice şi educaţionale. Evenimentul, derulat în data de 25 septembrie în Cluj-Napoca şi în alte 300 de oraşe europene, are scopul de a populariza ştiinţa şi învăţarea distractivă.

Evenimentul din Cluj-Napoca este organizat de Universitatea Babeş Bolyai. În acelaşi timp, Noaptea Cercetătorilor se va desfăşura şi în oraşe precum Iaşi, Bucureşti, Craiova, Sibiu sau Timişoara. În Cluj-Napoca, pasionaţii de ştiinţă sunt aşteptaţi în Parcul Central din oraş începând cu ora 16, iar de la ora 21:30 aceştia pot vizita Observatorul Astronomic de pe strada Cireşilor.

"De la mic la mare, copii, părinţi, bunici, elevi sau studenţi şi adulţi sunt aşteptaţi împreună cu familia, cu prietenii, cu şcoala sau chiar şi pe cont propriu, pentru a descoperi diverse discipline ştiinţifice, pentru a cunoaşte oamenii de ştiinţă şi nu în ultimul rând pentru a lua parte la activităţi menite să scoată în evidenţă atractivitatea unei cariere în cercetare şi impactul social deosebit de important pe care îl poate avea aceasta", transmit organizatorii.

La eveniment, participanţii vor asista la experimente trăsnite, conferinţe, demonstraţii, prezentarea celor mai recente inovaţii tehnice, precum şi concursuri de testare a inspiraţiei şi a creativităţii în universul știinţific. Cei mici, dar şi cei mari, vor fi captivaţi de experimente inedite, device de control a PC-ului cu ajutorul gandului, spectacole cu lasere, iluzii optice, levitaţie, observaţii astronomice sau prin microscop şi alte experimente inedite dar şi prezentări a participanţilor de la concursul FameLab îi aşteaptă pe vizitatori.

Micuţii sunt aşteptaţi cu activităţi care presupun, spre exemplu, realizarea unui gheizer artificial, a unor baloane gigantice sau a unor fulgere la borcan, în timp ce în cadrul laboratorului din parc clujenii vor putea testa şi urmări device-uri de control a PC-ului cu ajutorul gândului, levitaţia cu ultrasunete, simulatorul de tornade sau modul de propagare a sunetului în aer şi vid.

Prima ediţie a evenimentului a avut loc în 2005 şi, de-a lungul timpului, a atras peste 1,5 milioane de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de ştiinţă posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite. Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activităţi ştiințifice şi educaţionale.

Noaptea Cercetătorilor face parte din calendarul evenimentelor Cluj-Napoca 2015 Capitală Europeană a Tineretului. Evenimentul face parte din seria de evenimente finanţate de către de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020 (2014 - 2020), acţiunile Marie Sklodowska-Curie, şi îşi propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Comenteaza