În câte școli din Cluj au apărut cazuri de COVID

În câte școli din Cluj au apărut cazuri de COVID

Peste douăzeci de clase sunt suspendate în școli din județul Cluj ca urmare a înregistrării unor cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Conform Inspectoratului Școlar Județean Cluj, vineri, după doar câteva zile de la reluarea școlii, 17 unități de învățământ din județ au clase ale căror cursuri se desfășoară online, majoritatea dintre acestea din Cluj-Napoca.

Este vorba despre Școala Gimnazială "Constantin Brâncuși" Cluj-Napoca, Colegiul Național "Gheorghe Șincai" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic "Brassai Samuel" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic "Avram Iancu" Cluj-Napoca, Liceul Teologic Baptist "Emanuel" Cluj-Napoca și Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" Cluj-Napoca - care au câte 2 clase suspendate și despre Liceul Teoretic "Apaczai Csere Janos" Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic "Lucian Blaga" Cluj-Napoca, Școala Gimnazială "Liviu Rebreanu" Cluj-Napoca, Liceul Teoretic "Alexandru Papiu Ilarian" Dej, Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Cluj-Napoca, Colegiul De Muzică "Sigismund Toduță" Cluj-Napoca, Școala Gimnazială "Avram Iancu" Câmpia Turzii, Școala Gimnazială Specială Pentru Deficienți De Auz "Kozmutza Flora" Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Școlar "Liviu Rebreanu" Turda și Școala Gimnazială "Ion Creangă" Cluj-Napoca, cu câte o clasă suspendată.

Până vineri, un număr de 87 de elevi/preșcolari au fost confirmați cu COVID-19, iar în rândul profesorilor și celorlalți angajați din școli au fost depistate 50 de cazuri active de boală.

10 elevi cu rezultate pozitive la testele de salivă

"În județul Cluj, în săptămâna 3-7 ianuarie 2022, ca urmare a aplicării testelor non-invazive elevilor, conform Instrucțiunii, nr. 2503/19.11.2021, emisă de către Ministerul Sănătății, s-au identificat 10 elevi cu rezultate pozitive. Potrivit informațiilor comunicate de la nivelul unităților școlare, 7 elevi au fost reconfirmați ca fiind pozitivi prin retestarea PCR, iar 3 elevi au primit rezultatul negativ prin retestare PCR", au transmis reprezentanții IȘJ Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza