Înscrieri online la clasa pregătitoare şi la grădiniţă

Înscrieri online la clasa pregătitoare şi la grădiniţă

Înscrierile la clasa pregătitoare şi la grădiniţă pot fi realizate online, după un calendar stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, se arată într-o notă care cuprinde măsuri cu privire la reluarea activităţii în sistemul de educaţie după încetarea stării de urgenţă, semnată de secretarul de stat Luminiţa Barcari şi publicată pe site-ul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Potrivit sursei citate, evaluarea psihosomatică a copiilor va fi înlocuită cu o declaraţie pe proprie răspundere a părinţilor/tutorilor legali şi o fişă completată de grădiniţa pe care au frecventat-o.

Totodată, examenul de titularizare şi pentru definitivare în învăţământ, precum şi examenele de obţinere a gradelor didactice se vor organiza după un calendar comunicat de MEC.

Pentru elevii din învăţământul gimnazial, liceal şi profesional sunt precizate mai multe situaţii pentru încheierea situaţiei şcolare.

Astfel, dacă elevul are cel puţin două note pe semestrul al doilea se încheie media cu aceste note. Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al doilea se poate valorifica activitatea desfăşurată online pentru a doua notă. De asemenea, în cazul în care elevul are doar o notă pe semestrul al doilea, dar nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, a doua notă pentru semestrul al doilea va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

"Dacă elevul nu are nicio notă pe semestrul al doilea media semestrului I devine medie anuală. Dacă media din primul semestru este mai mică decât 5, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul data la care acesta poate susţine o lucrare scrisă/proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine medie anuală (ca la examenul de corigenţă)", se arată în notă, scrie Agerpres.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza