Interpelarea deputatului clujean Sorin Dan Moldovan adresată doamnei ministru Ecaterina Andronescu, privind fenomenul abandonului școlar

Interpelarea deputatului clujean Sorin Dan Moldovan adresată doamnei ministru Ecaterina Andronescu, privind fenomenul abandonului școlar

"O națiune fără educație este o națiune fără viitor."

 

„ Doamnă ministru,

Potrivit datelor Eurostat, România ocupă un loc fruntaș în privința abandonului școlar, la nivel european. 19% dintre tinerii români din intervalul de vârstă cuprins între 18 şi 24 de ani renunţă la studii, 75% dintre copiii de etnie romă nu termină gimnaziul, iar un elev din patru părăsește timpuriu școala în mediul rural.

Abandonul școlar reprezintă o problemă națională fiindcă o națiune fără educație este o națiune fără viitor. Ne uităm la modul în care unii miniștri se exprimă sau la dificultățile pe care le au la citit și îți poți da seama de direcția greșită spre care ne îndreptăm. Le puteți considera declarații politice, însă realitatea îmi dă dreptate.

Săptămâna trecută a avut loc la Parlament o masă rotundă unde subiectul a fost programul “Școală după școală”, un program cu rezultate concrete în ceea ce privește reducerea abandonului școlar. Ministerul educației a fost invitat la această dezbatere, dar din păcate nu a participat.

Costurile unui program de școală după școală, unde copiilor li se oferă o masă caldă, asistență la teme și terapie, se ridică la 2500 de lei pe an/elev. Vă spun că prețul plătit nu este deloc mare atunci când vorbim despre viitorul țării noastre.

Un alt program care ajută la reducerea abandonului școlar este programul pilot pe care îl prelungim an de an și care oferă o masă diversificată în 50 de școli din țară. Doamna ministru, doar 50 de școli din 6170. În fiecare an opoziția vine și cere mărirea numărului de școli, astfel încât să ajungem să oferim o masă diversificată în toate unitățile de învățământ din România.

Dacă programele de mai sus ar fi implementate, abandonul școlar ar fi redus în mod real, nu din pix.

Vă întreb, dacă acum când aveți cel mai mare buget și cea mai mare creștere economică, așa cum vă lăudați,  nu ați reușit să direcționați 6% din PIB către educație, stimată doamnă ministru, CÂND? CÂND VOM AVEA 6% DIN PIB PENTRU EDUCAȚIE?

Eram clasa a 8-a și îmi amintesc că se apropia examenul de capacitate și nimeni nu știa cum urmează să fie admiterea la liceu. Anii au trecut, problemele sunt aceleași, dar ministru al educației, și atunci ca și acum erați tot dumneavoastră.

Doamna ministru, majoritatea copiilor care abandonează școala nu primesc o a doua șansă, din păcate dumneavoastră aveți ocazia de a conduce Ministerul Educației pentru a patra oară. Sper ca măcar de această dată să reușiți mai mult decât la precedentele încercări.

Întrucât sistemul de educație are foarte multe probleme, timpul nu îmi permite să le dezvolt dar am două întrebări:

- când respectă ministerul cadrele didactice? Atunci când prin OUG 114 ați plafonat sporurile la nivelul salariului din decembrie 2018 sau când ați semnat acordul cu sindicatele, prin care v-aţi asumat plata sporurilor la nivelul salariului de bază în plată?

- care ar fi orizontul de timp pe care dumneavoastră îl estimați cu privire la punerea în aplicare a hotărârilor definitive, obținute de angajații ministerului în instanțe, prin care se decide reîncadrarea lor pe funcțiile deținute anterior?

Vă mulțumesc! ”

Deputat PNL Sorin-Dan Moldovan

Comenteaza