Investiţii de 5,8 milioane de lei la două şcoli speciale din Cluj

Investiţii de 5,8 milioane de lei la două şcoli speciale din Cluj
| Foto: Facebook: Consiliul Judeţean Cluj

Au fost semnate contractele de finanțare din fonduri europene a două proiecte de modernizare, reabilitare și echipare a două şcoli speciale din subordinea Consiliului Judeţean Cluj.

Astfel, în ceea ce privește proiectul câștigat de Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz ,,Kozmutza Flóra” acesta vizează reabilitarea și modernizarea clădirii care găzduiește atelierele instituției de învățământ. Potrivit documentației tehnice întocmită în acest sens s-a evidențiat necesitatea unei reabilitări structurale și a unei reamenajări arhitecturale a clădirii, fiind prevăzute intervenții la fundații, la elementele verticale portante, la subansamblul de planșee, la subansamblul șarpantei, și totodată, intervenții la scării și la coșurile de fum.

Prin implementarea proiectului ,,Reabilitarea și modernizarea clădirii atelierelor din cadrul Școlii Gimnaziale Speciale ,,Kozmutza Flora” se urmărește creșterea gradului de participare a copiilor cu cerințe educaționale speciale la nivelul învățământului obligatoriu prin îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activităților educaționale. Valoarea totală a investiției este estimată la suma de 4.841.754,72 de lei, TVA inclus, contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj fiind de 1.051.094,07 de lei.

De asemenea, cel de-a doilea proiect ce va primi finanțare nerambursabilă în vederea implementării este cel de ,,Reabilitare, modernizare și echipare a Școlii Gimnaziale Speciale Huedin”, valoarea totală estimată a investiției fiind de 6.776.469,57, TVA inclus, din care contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj este de 4.810.941,83 de lei.

În prezent, activitatea școlii se desfășoară în trei clădiri, repartizate pe corpuri de clădire și funcțiuni astfel: corp de clădire C2 – birouri, sală de sport; corp de clădire C3 – săli de clasă, magazii; corp de clădire C4 – săli de clasă. Potrivit documentației tehnice elaborată în vederea stabilirii modalității optime de reabilitare și modernizare a celor trei construcții s-a constatat necesitatea realizării unor lucrări de termoizolare a pereților exteriori, de refacere a fațadelor, cu aducerea ansamblului la imaginea originală, și amenajări de ordin funcțional la sistemul de compartimentare. Totodată, sunt prevăzute reparații, reabilitări și înlocuiri la finisaje, tâmplărie și instalații, refacerea instalațiilor electrice și extinderea acestora și instalarea unor centrale termice în fiecare corp de clădire. Se vor realiza rampe pentru persoane cu dizabilități, se vor amenaja noi grupuri sanitare, iar în subsolul corpului C2 urmează a fi amenajată o bibliotecă, cu spații de lectură, mobilată corespunzător.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza