Mariya Gabriel, susținător al clusterul de educatie C-Edu de la Cluj: ''A planta un copac înseamnă a stabili începutul unei mici eternități"

Mariya Gabriel, susținător al clusterul de educatie C-Edu de la Cluj: ''A planta un copac înseamnă a stabili începutul unei mici eternități"

Mariya Gabriel, Comisar european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, a plantat copaci în locația clusterul de educatie C-Edu – primul efort de ecosistem în domeniul educației din România.

"În Parcul Educației am plantat 5 copaci împreună cu președintele Comitetului Regiunilor Apostolos Tzitzikostas și Primarii nou create „Rețeaua Capitalelor Europene ale Tineretului” - Varna, Cluj-Napoca și Braga. Fie ca fiecare copac plantat, pentru fiecare capitală, să crească alături de copiii și tinerii Europei. A planta un copac înseamnă a stabili începutul unei mici eternități", a declarat Mariya Gabriel, Comisar european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

Evenimentul are loc în cadrul inițiativei Green Deal Going Local, care dorește să inspire și să accelereze o tranziție către o energie curată .

Obiectivele Green Deal Going Local sunt:

  • - Să împuternicească liderii locali și regionali din Europa să ia măsuri privind schimbările climatice;
  • - Să accelereze absorbția fondurilor UE de către autoritățile locale și regionale și să sporească livrarea proiectelor durabile finanțate de UE în comunitățile locale din Europa;
  • - Prezentarea modului în care regiunile, orașele și satele UE conduc eforturile de adaptare și de atenuare a schimbărilor climatice;
  • - Să schimbe și să îmbunătățească procesul de elaborare a politicilor UE, astfel încât să ofere o voce mai puternică orașelor și regiunilor, pentru a fi mai eficace în punerea în aplicare a Pactului ecologic european și pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor UE privind schimbările climatice.

Amintim că, în 5 Octombrie 2020, cu ocazia Zilei Internaționale UNESCO a Educației și a profesorului s-a lansat la Cluj-Napoca clusterul de educatie C-Edu – primul efort de ecosistem în domeniul educației din România, un instrument colaborativ de lucru pentru a răspunde marilor întrebări și provocări în domeniul educației secolului XXI, accentuate în ultimele luni de pandemia COVID19 și de a crește calitatea accesului la învățare pe întreg parcursul vieții.

Fondat de către șase universități clujene, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Fundația Transylvania College, Consiliul Județean Cluj și Primăria municipiului Cluj-Napoca, clusterul de educație are drept misiune crearea unei platforme inclusive de co-design și abordare cros-sectorială a nevoilor comunității privind educația, accesul inclusiv și adaptat timpurilor la învățare. De asemenea, C-Edu încurajează crearea unor procese de colaborare între sectorul public și cel privat, între administrații, instituții de învățare, companii și organizații non-guvernamentale care să permită o mai bună integrare a tinerilor pe piața muncii, o dată finalizat parcursul lor educațional.

La eveniment au participat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Marius Mânzat-vicepreședinte al Consiliului Judetean Cluj, Mircea Abrudean, prefect al judetului Cluj, Marinela Marc inspector general școlar în cadrul IȘJ Cluj, Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cornel Cătoi, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Daniela Popoescu, prorector al Universității Tehnice Cluj-Napoca, Mara Rațiu, prorector al Universității de Arte și Design, Nelida Nedelcuț, prorector al Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”, Christian Săcărea, prorector al Universității Babeș – Bolyai și Simona Baciu – fondator Transylvania College Foundation. Alături de aceștia au mai participat membrii delegați în grupul de lucru al clusterului de educație ai fiecărei entități membre, reprezentanții companiilor și organizațiilor non-guvernamentale care au aderat la clusterul de educație, precum și doi elevi clujeni, ca reprezentanți ai tinerilor elevi și studenți la eveniment.

Cu ocazia lansării Clusterului de educație C-Edu membrii fondatori au plantat câte un arțar în incinta Centrului Regional de Industrii Creative din Cluj Innovation Park în cadrul programului „Clujul verde”, punând astfel bazele parcului Educației. Un astfel de arbore a mai fost plantat de către prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, ca reprezentant al Guvernului României, precum și de către doi tineri elevi clujeni, în numele Președinției României.

Rolul Clujsterului C-Edu

Principalul rol al clusterului de educație în ecosistemul de inovare local și regional este de a crea o platforma de colaborare și dialog centrată pe educație, care să încurajeze participativitatea și utilizarea instrumentelor colaborative de a căuta soluții la problemele cu care ne confruntăm, alături de multe alte comunități în această perioadă privind asigurarea accesului la învățare pe tot parcusul vieții.

Conform fondatorilor săi, scopul clusterului de educație C-Edu este „de a acționa ca un spațiu de dialog și colaborare între principalii actori implicați în educație, cu scopul a îmbunătăți accesul elevilor și studenților la structuri educaționale și formative, de a crește calitatea proceselor educaționale și de a conecta educația continuă cu mediul economic. C-EDU va susține intersectarea formării profesionale cu cercetarea şi inovarea, în scopul racordării educației la dinamica schimbărilor sociale. Clusterul de educație C-EDU își asumă conceptul de entitate inovatoare în ceea ce privește formarea capitalului uman adaptat la inovațiile și schimbările tehnologice care condiționează dezvoltarea educațională. Viziunea C-EDU este cea a unui ecosistem educațional conectat și competent, care pune în centrul proceselor educaționale elevul/studentul, asigurându-i acestuia instrumentele și abilitățile care îl vor transforma într-un membru al societății competent, empatic și participant activ la structurarea comunității” se arată în actul constitutiv al clusterului.

La rândul lor, membrii fondatori ai clusterului de educație au explicat motivația lor de a crea această structură asociativă pentru a o pună în slujba nevoilor educației la Cluj-Napoca și nu numai.

 

Comenteaza