Matematica nu mai este disciplină obligatorie la clasele a XI-a și a XII-a, științe sociale

Matematica nu mai este disciplină obligatorie la clasele a XI-a și a XII-a, științe sociale

Proiectul planurilor-cadru pentru liceu 2025 nu mai include Matematica în trunchiul comun pentru elevii de la științe sociale, face parte din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, adică este opțional, alături de Fizică, Chimie, Biologie, care nu se fac în prezent.

Schimbarea intervine în contextul în care Elevii de la profilul profilul umanist – științe sociale vor avea probă la Bacalaureat la alegere între Matematică, Fizică, Chimie, Biologie, potrivit Legii învățământului preuniversitar.
Astfel, elevii de la specializarea științe sociale vor putea alege 2-3 ore pe săptămână, ca optional, între Matematică, Fizică, Chimie, Biologie în clasele a XI-a și a XII-a.

Opționalul ar trebui să asigure pregătirea elevilor pentru susținerea probei F din cadrul examenului național de bacalaureat (aprofundare, disciplină nouă) sau sprijin în continuarea unui traseu academic, conform proiectului, scrie Edupedu.ro.

Elevii de la profilul uman, specializările filologie și științe sociale, vor susține noul Bacalaureat, prevăzut de Legea învățământului preuniversitar. Proba F va viza competențele de bază, după cum urmează:

Pentru profilul umanist, filiera teoretică, proba scrisă pentru evaluarea competențelor de bază, elevii vor putea alege între Matematică, Fizică, Chimie și Biologie.

Examenul de bacalaureat se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi înscriși în clasa a IX-a în anul școlar 2025-2026.

Planurile-cadru cuprind disciplinele obligatorii și opționale din fiecare clasă și numărul minim și maxim de ore aferente acestora. După acestea ar urma să învețe elevii care intră în clasa a IX-a în septembrie 2026, adică actualii elevi de clasa a VII-a (anul școlar 2024-2025).

Planurile-cadru pentru învățământul liceal cuprind următoarele segmente curriculare: trunchi comun, curriculum de specialitate, respectiv curriculum la decizia elevului din oferta școlii, CDEOȘ. 

„Trunchiul comun (50%), prevăzut în legislație, asigură competențele de bază (cultură generală) și contribuie la formarea competențelor-cheie (inclusiv la alfabetizarea funcțională). Ponderea sa scade de la clasele IX/X (65%) la clasele XI/XII (35%). Reprezintă suport fix pentru cultura generală. 

Majoritatea disciplinelor/temelor sunt în legătură cu examenul național de bacalaureat (obligatorii/la alegere). 

Trunchiul comun include 15 discipline la fiecare dintre clasele IX/X (la care se adaugă, după caz, limba și literatura maternă), distribuite în toate cele 7 arii curriculare, respectiv 9 discipline la fiecare dintre clasele a XI/XII (la care se adaugă, după caz, limba și literatura maternă), distribuite în 5 arii curriculare”.

„Curriculumul de specialitate (35%) asigură competențele de specialitate, generale și specifice, proprii unui profil și unor specializări/calificări profesionale, înlocuind segmentul reprezentat de curriculumul diferențiat, prezent în actualele planuri-cadru în vigoare, aducând și aport la formarea competențelor-cheie. 

Ponderea sa crește de la clasele IX/X (25%) la clasele XI/XII (45%). Este suport semiflexibil pentru cultura de specialitate și include două componente: (1) componenta fixă (între 77-100%, reprezentând 8-13 ore) și (2) componenta flexibilă (între 0-23%, reprezentând 0-3 ore, care pot personaliza specializarea).

Unele discipline/teme sunt în legătură cu examenul național de bacalaureat (obligatorii/la alegere).

Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (15%) cuprinde discipline/domenii de studiu/module de pregătire opționale.

Implementarea CDEOȘ este obligatorie, se poate desfășura cu elevi din clase diferite și poate fi implementată modular, a declarat Gabriel Vrînceanu, șeful serviciului Curriculum din Minister în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a precizat că școala va avea o provocare de a găsi soluții pentru organizarea orelor cu elevi de la clase diferite.

Oferta CDEOȘ va avea trei componente: 

(1) discipline fundamentale pentru dezvoltarea psihocaracterială și etapa de vârstă la care se află elevii (Autocunoaștere și autoreglare personală, Stil de viață sănătos și Elemente de educație antreprenorială), inclusiv dezvoltarea ofertei și pentru elevii cu CES și/sau dizabilități; 

(2) discipline recomandate prin oferta națională (se vor include obligatoriu în oferta națională și Educația financiară și Educația juridică) și 

(3) propuneri ale unității de învățământ, care se vor încadra în demersuri științifice și artistice consacrate, evitându-se, sub riscul sancțiunilor etice, includerea unor teme sau discipline de pseudoștiință (în aceste sens, se va elabora un ghid la nivel național), potrivit proiectului.

Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost lansate în dezbatere publică vineri seară, 31 ianuarie, la ora 18:00.

Comenteaza