Modificări la actualizarea scenariilor. Toți elevii din Cluj-Napoca vor merge la școală IMEDIAT după intrarea în "verde"

Modificări la actualizarea scenariilor. Toți elevii din Cluj-Napoca vor merge la școală IMEDIAT după intrarea în "verde"

Ministrul Educației și cel al Sănătății au renunțat la ziua de vineri, ca referință pentru stabilirea scenariului în care funcționează școala, astfel că, a doua zi după ce incidența coboară sub 1, elevii vor merge la cursuri.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Toți elevii din Cluj-Napoca și din celelalte localități aflate acum în scenariul galben s-ar putea reîntoarce fizic la clase începând din a doua zi după intrarea în verde, prin coborârea ratei de infectare la sub 1 la mie, dacă se va semna luni ordinl comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății prin care se renunță la ziua de vineri, ca referință pentru stabilirea scenariului în care funcționează școala.

„Conform ordinului comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății, școlile funcționează toată săptămâna luând ca referință rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente. Constatând că un număr important de localități sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuțiilor cu ministrul Sănătății, luni vom iniția modificarea ordinului comun, în sensul în care referința să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie”, a scris ministrul pe Facebook.

„În acest fel, prezența fizică nediferențiată în școli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie, pe baza acordului între ISJ/ISMB și DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU”, a explicat Cîmpeanu.

„Ne dorim ca ordinul comun de modificare să fie semnat și publicat în Monitorul Oficial în cursul zilei de mâine, 17 mai, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la școala. Insistăm în continuare pe respectarea riguroasa a măsurilor de protecție sanitară în interiorul școlilor”, a mai transmis ministrul.

Conform deciziei CJSU Cluj de vineri, în județul Cluj 108 unități de învățământ funcționează de luni în scenariul verde, în timp ce alte 332 în cel galben (detalii AICI).

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza