O bibliotecă pe roți cu 1.000 de cărți va ajunge vara asta în 20 de sate din Cluj

O bibliotecă pe roți cu 1.000 de cărți va ajunge vara asta în 20 de sate din Cluj

O bibliotecă mobilă cu 1.000 de volume va împrumuta gratuit cărți în 20 de comunități din Cluj care nu au bibliotecă funcțională.

O dubă obișnuită urmează să fie transformată radical într-o bibliotecă inedită și prietenoasă, pentru copiii și tinerii care vor să descopere lumea prin intermediul cărților. BookTruck va putea găzdui 1.000 de cărți, care vor fi gestionate cu un soft special de bibliotecă.

BookTruck va ajunge la peste 20 de comunități din județul Cluj, va sta câte o zi în fiecare sat, și va reveni lunar pentru iubitorii de carte. Pe lângă cărți, copiii și tinerii vor putea participa la diverse ateliere, lecturi și activități interactive, și în plus, vor afla ce înseamnă o bibliotecă vie (human library). Mai exact, persoane care activează în diverse domenii profesionale vor fi invitate să le povestească tinerilor ce înseamnă să fii medic, IT-ist, mecanic, arhitect sau actor.

BookTruck  se adresează în primul rând copiilor și tinerilor, dar va avea cărți pentru toate categoriile de vârstă. Oamenii din comunitățile unde va ajunge BookTruck vor putea împrumuta câte 4 cărți pe lună și le vor putea returna oricând, într-o cutie special amplasată într-un loc public din sat. Totodată, vor putea să le împărtășească voluntarilor și ce alte titluri ar mai dori să împrumute din BookTruck. În fiecare sat, biblioteca mobilă va rămâne parcată într-un loc central și accesibil tuturor, de exemplu în curtea școlii, în fața magazinului satului sau lângă căminul cultural. 

„Doar în județul Cluj sunt peste 300 de sate, dintre care foarte puține au și o bibliotecă publică funcțională. Dorința noastră este ca pe termen mediu și lung să ajutăm la crearea unor biblioteci permanente la sat, atât pentru copii, cât și pentru adulți. O astfel de bibliotecă mobilă poate fi sămânța care să arate că lectura este și o formă de grădinărit, una prin care, rând cu rând, ne cultivăm pe noi”, a adăugat Victor Miron, Fondatorul Asociației Culturale Cărțile pe Față.

Cei care vor să contribuie pentru ca BookTruck să aibă un fond de carte și mai generos, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau își pot dona ziua de naștere. Mai multe metode prin care se poate susține această cauza pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Comenteaza