O universitate din Cluj, lider naţional într-un top mondial

O universitate din Cluj, lider naţional într-un top mondial
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își păstrează poziția de lider al universităților românești în clasamentul Webometrics 2017, ocupând, la nivel mondial, locul 918 din peste 24.000 de instituţii de învăţământ superior analizate.

În ceea ce priveşte alte universităţi româneşti incluse în clasamentul Webometrics 2017, poziţii importante sunt ocupate de Universitatea din Bucureşti (locul doi la nivel naţional, respectiv poziţia 1.065 în lume) şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (locul trei la nivel național, locul 1.196 la nivel mondial).

Clasamentul Webometrics este cel mai incluziv clasament al instituţiilor de învăţământ superior din lume, acesta analizând aproximativ 24.000 de instituţii, utilizând pentru ierarhizarea universităților patru criterii, din care două - prezenţa și vizibilitatea - se referă la impactul online, iar celelalte două - transparenţa și excelenţa - sunt direct legate de calitatea academică.

În ceea ce privește reflectarea celor patru criterii în evaluarea și clasarea finală a Universității Babeș-Bolyai, aceasta vizează:

• Prezenţa online (10%) - se referă la numărul de „pagini" în cadrul domeniului web al UBB
• Vizibilitatea online (50%) - se referă la numărul de legături externe către domeniul web al UBB
• Transparenţă/Deschidere (10%) - se referă la citările aduse de profilurile individuale asociate instituțional cu domeniul web al UBB (bazate pe citările Google Scolar)
• Excelenţă (30%) - numărul de lucrări ştiinţifice aflate printre cele mai citate 10% din 26 de domenii ale ştiinţei (bazat pe publicaţiile SCOPUS/Scimago)

Clasamentul Webometrics este, conform metodologiei de elaborare, cel mai amplu clasament academic al instituţiilor de învăţământ superior, fiind realizat semestrial, începând din anul 2004.

Comenteaza