Primarul Emil Boc a participat la deschiderea primei ediții a Olimpiadei Central Europene de Inteligență Artificială (CEOAI).
Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru proiectarea și execuția noii creșe din cartierul Dâmbul Rotund, de pe strada Lombului 50.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost distinsă cu un premiu special la Gala „Dezvoltăm România Sustenabil” 2026, un eveniment care a reunit peste 50 de companii și organizații de referință din România.
Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2026, sesiunea august, încep marți, 14 iulie 2026.
Notele la clasele I-VIII se vor acorda pe baza unor standarde naționale, începând cu anul școlar 2026-2027. Ministrul Mihai Dimian spune că noile reguli vor face evaluarea mai obiectivă și vor reduce diferențele dintre școli.
După aproape un an în care angajările au fost blocate, Guvernul a decis deblocarea posturilor pentru personalul didactic auxiliar și administrativ din grădinițe și școli, începând cu anul școlar 2026-2027.
Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Daniel David, spune că profesorul de la Facultatea de Teatru și Film sancționat pentru hărțuire de gen va rămâne sub monitorizare timp de doi ani, iar studenții vor avea un
În prezent, admiterea la liceu se face pe baza mediei de la Evaluarea Națională, însă, odată cu introducerea evaluării standardizate în școli, elevii ar putea fi admiși doar pe baza mediilor obținute în gimnaziu.
Proba scrisă a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar are loc miercuri, 14 iulie 2026, iar primele rezultate vor fi anunţate în data de 21 iulie.