Peste 5.500 de elevi din Cluj susțin simularea Evaluării Naționale. Astăzi, proba la Limba și literatura română

Peste 5.500 de elevi din Cluj susțin simularea Evaluării Naționale. Astăzi, proba la Limba și literatura română

Simularea examenului de Evaluarea Națională a început luni cu probă scrisă la Limba și literatura română.

Începând de luni, 4 aprilie 2022, elevii claselor a VIII-a vor susține probele scrise în cadrul simulării examenului de Evaluarea Națională, sesiunea aprilie 2022. Din totalul celor 5.496 elevi de clasa a VIII-a, 2.879 de elevi sunt din municipiul Cluj-Napoca.

Simularea examenului de Evaluare Națională începe luni, 4 aprilie 2022, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți se va desfășura proba scrisă la Matematică, iar miercuri va avea loc proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Rezultatele simulării examenului de Evaluare Națională se vor afișa joi, 14 aprilie 2022.

La nivelul județului Cluj simularea examenului de Evaluare Națională pentru elevii claselor a VIII-a se va desfășura în 132 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care 45 de unități de învățământ sunt din municipiul Cluj-Napoca.

În conformitate cu prevederile procedurii privind organizarea și desfășurarea simulării probelor scrise ale examenului de Evaluare Națională 2022, rezultatele obținute la simulare nu se contestă, nu vor fi publice și nu vor fi afișate. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele pot fi trecute în catalog. Nota fiecărei lucrări din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională 2022 se stabilește în conformitate cu prevederile art.10, alin. (1) și (2) din O.M.E., nr. 5149/2021, privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022.

Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, astfel încât colectivele de elevi să nu fie amestecate.

Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de clasă în care se vor susține probele scrise din cadrul simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sunt dotate cu sisteme de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, elevii claselor a VIII-a vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru.

În acord cu prevederile legale în vigoare, comisiile din unitățile de învățământ preuniversitar în care se desfășoară simulările examenelor naționale îndeplinesc atribuții specifice și asigură organizarea și desfășurarea optimă a întregului proces.

Rezultatele obținute de elevi la simularea  Evaluării Naționale, sesiunea aprilie 2022, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

„Simularea examenului de Evaluarea Națională este foarte importantă pentru elevii claselor a VIII-a, având în vedere că ei au studiat, după curricule noi și vor susține examenul după o programă nouă. Simularea le oferă oportunitatea de a se acomoda cu condițiile de desfășurare a examenului, cu structura subiectelor, cu completarea datelor pe foile tipizate de examen. Cu atât mai mult, în acest an școlar dificil, în care, în funcție de rata incidenței cazurilor de îmbolnăvire de pe raza localităților, foarte puțini elevi din clasa a VIII-a au participat la activități de învățare față în față, consider că este important pentru ei, ca, înainte de susținerea primului examen important din viața lor de elevi, să  participe la o evaluare standardizată, care să le ofere, atât lor,cât și cadrelor didactice un feed-back obiectiv asupra nivelului de cunoștințe și să dea posibilitatea reglării demersului didactic pentru perioada următoare,” a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...