Foto Poliţiştii clujeni, vizită într-o tabără din Cluj. Le-au explicat copiilor cum stă treaba cu drogurile, strada şi mediul online

Problematica consumului de droguri, combaterea acestuia, siguranța în mediul online, pe strada și acasă, au fost subiectele întâlnirii de ieri, de la Baza de pregătire a voluntarilor Crucii Roșii - Valea Ierii, unde participă peste 60 de copii.

Discuțiile, exercițiile și jocurile de rol derulate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Biroului de Analiza și Prevenire a Criminalității, alături de reprezentanții Agenției Naționale Antigrog (ANA) au urmărit în mod special sublinierea importanței respectării regulilor și promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber.

Astefel de activități vor avea loc pe tot parcursul vacanței de vară.

Comenteaza