Proceduri noi la înscrierea în clasa pregătitoare 2020

Proceduri noi la înscrierea în clasa pregătitoare 2020

Ministerul Educației și Cercetării a lansat marți în consultare publică, Metodologia și calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021.

Astfel, conform proiectului pus în dezbatere publică, procedura de înscriere în clasele pregătitoare se va face după citerii transparente și nediscriminatorii în toate școlile din țară.

Inițial, acest model, care a fost introdus, în urmă cu patru ani, la Timișoara, a fost anunțat anul acesta pentru București. Prin urmare, procedura de repartizare în ordine alfabetică a elevilor pe clase sau prin tragere la sorți în ședință publică organizată de școală urmează a fi transformată în regulă, potrivit proiectului metodologiei de înscriere în clasa pregătitoare 2020 pus astăzi în dezbatere publică.

“Principalele noutăți incluse în proiectul de metodologie vizează constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum și soluționarea situațiilor excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie”, anunță Ministerul Educației, într-un comunicat remis edupedu.ro.

 Ministerul precizează că formarea claselor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, “în baza unei proceduri elaborate la nivelul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de administrație, procedură care să asigure transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune”.

Pentru prima dată, metodologia de înscriere în clasa pregătitoare se referă la modul de constituire a claselor de elevi:

“Constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare se face după finalizarea procesului de înscriere, conform Calendarului înscrierii, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de administrație, cu respectarea criteriilor de transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune“ – statuează articolul 51 aliniatul 4 din proiectul de metodologie pus astăzi în dezbatere publică.

 “Modalitatea de repartizare a elevilor pe criteriul alfabetic este în deplină concordanţă cu prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare cu modificările şi completările ulterioare, republicată. (…) Această repartizare poate fi considerată o metodă de repartiţie transparentă şi aleatorie în unităţile de învăţământ de stat”, a constatat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în septembrie 2018 cu privire la procedura aplicată pentru prima dată de ISJ Timiș.

A doua noutate propusă prin metodologia de însciere în clasa pregătitoare 2020 - “situațiile excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate și soluționate de Comisiile județene/Comisia municipiului București, în baza unor proceduri proprii”.

Ministerul Educației anunță că propunerile, observațiile și sugestiile pe marginea proiectului de metodologie pot fi trimise pe adresa de e-mail inscriere.inv.primar@edu.gov.ro, până în data de 14 februarie 2020.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
Comenteaza