Profesorii au ieşit în stradă la Cluj: „Fără educaţie nu există naţie”

Profesorii au ieşit în stradă la Cluj: „Fără educaţie nu există naţie”
Peste 150 de salariaţi din învăţământul preuniversitar au pichetat, luni, Prefectura Cluj şi au scandat „Fără educaţie nu există naţie”, nemulţumiţi de calculul incorect al sporurilor.

Participanţii la protest s-au adunat, luni, la amiază în faţa Prefecturii Cluj, au fluierat şi au scandat „V-aţi dezis de ce aţi promis", „Fără educaţie nu există naţie", „Vrem să fim educaţi, nu manipulaţi".

Ei au purtat pancarte cu mesaje precum „Moare orice naţie, fără educaţie", „Salvaţi educaţia. Susţineţi educaţia. Investiţi în educaţie", „Sănătatea şi educaţia, mereu categorii sacrificate", „Nu munţilor de hârtii pe care nu le citeşte nimeni. Debirocratizare. Depolitizare", „Va fi şi mai rău".

Liderul Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj (SLIPC), Lucia Cojocaru, a declarat că protestatarii sunt nemulţumiţi de tergiversarea adoptării unei noi Legi a Educaţiei, de calculul incorect al sporurilor, de poziţionarea funcţiilor didactice în Legea Salarizării şi de subfinanţarea Educaţiei.

„În prezent, România este codaşa Europei în ceea ce priveşte procentul din PIB alocat Educaţiei, în jur de 4%, iar consecinţele se văd. Salariile de bază s-au majorat de la 1 ianuarie 2017 cu 15%, dar calcularea sporurilor şi indemnizaţiilor nu se face la aceste salarii majorate, ci raportate la salariul din decembrie 2016, ceea ce conduce la o diminuare a drepturilor salariale cuvenite personalului didactic", a spus Cojocaru.

Sindicaliştii i-au înmânat un memoriu cu problemele cu care se confruntă prefectului Aurel Cherecheş care a venit în mijlocul lor.

 

Comenteaza