Se deschid înscrierile la creșe și grădinițe în Cluj! Când și cum îți înscrii copilul/ Criteriile generale și specifice de departajare
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:32
- Educaţie
- Ascultă știrea
În județul Cluj, înscrierile și reînscrierile în creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026–2027 se desfășoară pe mai multe etape, între 18 mai și 31 august.
Procesul de înscriere și reînscriere a copiilor în unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar din Cluj se derulează în perioada 18 mai – 31 august, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Reînscrieri: prioritate pentru copiii deja în sistem
În prima etapă sunt reînscriși copiii care au frecventat deja unitatea de învățământ și continuă și în anul următor.
Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.
Pentru unitățile de învățământ care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă.
În cazul unui număr mai mare de copii de 3 ani decât numărul locurilor alocate prin planul de școlarizare pentru grupa mică de nivel preșcolar cererile părinților/reprezentanților legali care solicită reînscrierea la unitatea de învățământ pe care aceștia au frecventat-o și în anul școlar anterior se procesează prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare. Unitatea de învățământ informează părinții cu privire la necesitatea depunerii documentelor justificative pentru îndeplinirea criteriilor generale și specifice de departajare.
Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor este stabilit de către conducereacreșelor și grădinițelor, iar graficul planificărilor de la nivelul fiecărei unități este disponibil pe site și la avizierul acestora, în scopul informării părinților și a publicului interesat.
Programul de lucru al comisiei va fi în schimburi, atât în program de dimineaţă, cât şi de după-amiază, în intervalul orar 8.00-18.00 (luni-joi), respectiv 8.00-16.00 (vineri), pentru a sprijini participarea părinţilor la procedurile de completare/validare a cererilor-tip de înscriere.
Rezultatele după etapa de reînscrieri vor fi afișate în data de 22 mai 2026.
Cum se face înscrierea
Părinții trebuie să depună o cerere-tip, însoțită de documente justificative, având posibilitatea de a selecta trei opțiuni de unități de învățământ. Validarea cererii este obligatorie și presupune verificarea datelor cu documentele depuse.
Creșele și grădinițele cu program prelungit se adresează cu prioritate părinţilor care lucrează şi, în acest sens, ambii părinţi vor depune la dosarul de înscriere adeverinţe de angajat.
Părinţii divorţaţi depun la înscriere dovada modului în care se exercită autoritatea părintească şi la care dintre ei a fost stabilită locuinţa minorului. Această dovadă este solicitată şi în cazul înscrierii copilului în cadrul serviciului de educaţie timpurie complementar. Dacă există custodie comună, celălalt părinte trebuie să completeze o declaraţie cu privire la acordul privind înscrierea la unitatea respectivă.
În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, se vor aplica criterii de departajare generale şi specifice, în vederea stabilirii celor care vor fi admişi.
Criterii de departajare
Criteriile generale, în conformitate cu legislația în vigoare, implică dovada faptului că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), că este orfan de un singur părinte, respectiv că are un frate/o soră înmatriculat/înmatriculată, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ respectivă, precum și deținerea unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.
Criteriile specifice de departajare se aplică ulterior criteriilor generale, sunt elaborate și aprobate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar.
Criteriile specifice sunt sunt aprobate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după verificarea existenţei unor circumstanţe discriminatorii de către consilierul juridic al inspectoratului şcolar şi, respectiv, al primăriei, în cazul unităţilor de învăţământ antepreşcolar pentru care aceasta are rolul de persoană juridică fondatoare.
Fiecare creșă și grădiniță va comunica părinților documentele doveditoare care fac obiectul criteriilor specifice, pe care aceștia trebuie să le depună în momentul completării/ validării cererii - tip de înscriere.
Situații speciale
Începând cu anul școlar 2026–2027, copiii cu boli cronice, boli maligne sau alte afecțiuni care necesită spitalizare și/sau tratament/monitorizare ori aflați la recuperare, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, pot fi înscriși în învățământul preșcolar sau în învățământul antepreșcolar oricând pe parcursul anului școlar, pe locuri suplimentare, aprobate de inspectoratele școlare.
Pentru înscrierea copilului în Școala din spital se depune la unitatea de învățământ preuniversitar o cerere însoțită de scrisoarea medicală emisă de medicul specialist, care atestă că acesta se află în perioada spitalizării/a tratamentului/a monitorizării/a recuperării medicale, și recomandarea medicului curant privind înscrierea copilului în Școala din spital.
Înscrierile noi, în trei etape
Înscrierea copiilor care nu au mai fost în sistem începe din 25 mai 2026 și se desfășoară în trei etape:
Etapa I (25 mai – 18 iunie 2026):
- 25–29 mai: depunerea cererilor
- 2–17 iunie: procesarea dosarelor (în funcție de opțiuni)
- 18 iunie: afișarea rezultatelor
Etapa a II-a (22 iunie – 9 iulie 2026):
- 22–26 iunie: depunerea cererilor
- 29 iunie – 8 iulie: procesarea dosarelor
- 9 iulie: afișarea rezultatelor
Etapa de ajustări (17–27 august 2026):
- destinată copiilor care nu au prins loc în primele etape
- rezultatele finale se afișează în 28 august 2026
Câte locuri sunt în creșele și grădinițele din Cluj
Pentru anul școlar 2026–2027, în județ sunt prevăzute:
- 1.096 grupe de nivel preșcolar
- 239 grupe de nivel antepreșcolar
Numărul locurilor disponibile depinde de diferența dintre planul de școlarizare și locurile ocupate prin reînscrieri.
Informații utile pentru părinți, sunt disponibile și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, www.isjcj.ro











