Stimulente financiare pentru elevii de 10 de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. Câți bani vor primi
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Sep 2024, 11:28
- Educaţie
- Ascultă știrea
Elevii care au obţinut 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, sesiunea 2024, vor primi bani de la Guvern.
Fiecare elev care a a obţinut media 10 la evaluarea naţională, sesiunea 2024 va primi câte 2.000 de lei, iar cei care au primit media 10 la Bacalaureat vor primi câte 5.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern de pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Executivului.
„Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 2000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională, sesiunea 2024”, potrivit proiectului Guvernul.
Conform sursei citate, fiecare absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, va primi câte 5.000 de lei.
În nota de fundamentare a proiectului este menționat numărul elevilor cu media 10:
„În anul 2024, un număr de 80 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (58 la examenul național bacalaureat, 1 la sesiunea specială și 21 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2024, iar 74 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.”
În județul Cluj au fost, anul acesta, 7 medii de 10 la Evaluarea Națională și 4 la Bacalaureat.
Sumele necesare acordării stimulentelor financiare sunt prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei, iar lista beneficiarilor stimulentelor financiare şi modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.