Studenţii germani din Europa învaţă jurnalismul la Cluj

Studenţii germani din Europa învaţă jurnalismul la Cluj
Primul proiect germanofon de jurnalism contemporan din România are loc la Cluj, în octombrie.

"Zilele Internaţionale Media" sunt organizate de Asociația studenților vorbitori de limba germană "Gutenberg", între 13 şi 21 octombrie. "Este primul proiect germanofon axat pe toate formele de manifestare ale jurnalismului contemporan organizat pe teritoriul României", spun membrii asociaţiei. "Însă impactul acestui eveniment va depăși granițele țării noastre, participanții provenind din toate colțurile Europei și programul având un caracter intercultural".

Asociaţia Gutenberg umărește o revitalizare a jurnalismului în limba germană pe plan european și în mod special în țările marcate de existența unor minorități germanofone și a unor tradiții lingvistico-culturale germane corespunzătoare.

Zilele Internaționale Media se adresează tuturor studenților germanofoni din România și Europa pasionați de jurnalism și care vor să-și extindă cunoștiințele în acest într-o manieră alternativă și interactivă. Programul va cuprinde ateliere despre toate genurile jurnalistice contemporane - online, jurnalism de televiziune şi radio, "și binențeles jurnalismul propriu-zis", după cum spun organizatorii.

Dat fiind caracterul germanofon al evenimentului, programul va include și o excursie către unele dintre principalele centre istorice ale culturii urbane săsești, Sibiu, Mediaș și Sighișoara.

Comenteaza