Surpriză pentru elevii de a 7-a. Când dau Simularea

Surpriză pentru elevii de a 7-a. Când dau Simularea

Simularea Evaluării Naţionale se desfășoară anul acesta și la clasa a VII-a, a anunțat ministrul Ecaterina Andronescu, testarea urmând să aibă loc chiar luna viitoare.

Ministrul Ecaterina Andronescu a anunţat că, începând cu anul acesta, Simularea Evaluării Naţionale se desfășoară și la clasa a VII-a. “Am introdus această simulare la clasa a VII-a să vedem dacă există șansa de a progresa, pentru că apare un decalaj care începe de la clasa a II-a și devine irecuperabil”, a declarat Andronescu, marţi, în cadrul unei conferințe de presă, conform edupedu.ro.

Întrebată dacă vor da și teste grilă la această simulare, ministrul a răspuns: “Este treaba Centrului Național de Evaluare și Examinare și eu sper să facă ceea ce trebuie în așa fel încât să avem prin evaluare o măsură a însușirii cunoașterii până la momentul în care se face evaluarea”.

Elevii din clasa VII-a au mai puţin de o lună până la susţinerea testării nou introduse de Minister. "Pentru Evaluarea Națională, simularea se desfășoară în perioada 11 – 13 martie și adaugăm suplimentar și Evaluarea pentru clasa a VII-a, pentru că eu cred că o evaluare constantă și o învățare continuă ne poate aduce la obținerea de rezultate mai bune", a precizat ministrul.

Comenteaza