Tinerii, atraşi de universităţile străine. În ce ţară vor să studieze elevii clujeni şi ce domenii caută

Tinerii, atraşi de universităţile străine. În ce ţară vor să studieze elevii clujeni şi ce domenii caută
Universităţile din Marea Britanie au dominat ediţia din acest an a Romanian International University Fair (RIUF), dar nu s-au lăsat mai prejos nici cele din Germania, Danemarca, Olanda, Belgia, Spania, Elveţia, Franţa, SUA dar şi România. Medicina este în topul celor mai căutate domenii de studiu.

Tinerii veniţi marţi în număr extrem de mare s-au înghesuit să vadă în special universităţile din ţările în care se vorbeşte limba engleză sau la cele care oferă programe de studiu în această limbă.

Medicina este unul dintre cele mai căutate domenii de către tineri. Aceştia spun că intenţionează să rămână afară după terminarea studiilor datorită salariilor mult mai mari şi a sistemului de sănătate de dincolo.

„Mă îndrept spre medicină şi am găsit deja două universităţi din Anglia , şi pe lângă asta UMF. Ofertele sunt foarte bune. La Universitatea North Hampton nu mi-a putut da foarte multe detalii despre medicină, dar la Buckingham a fost foarte OK. Mi-au dat multe date despre cum să aplici, care sunt trăsăturile candidatului ideal şi multe alte informaţii", a spus o elevă de clasa a XII-a.

„Am găsit multe informaţii. Mă interesează zona de medicină şi am găsit oferte destul de bune. Prefer în mod sigur să fac medicina într-o ţară străină şi să profesez afară pentru că nu se compară salariile. Aici nu mi se pare că se merită având în vedere cât trebuie să munceşti pentru nişte salarii mici", spune o tânără.

„Sunt mai interesată pe domenii medicale, doar că nu am ajuns încă să stau de vorbă cu toţi expozanţii. În principiu doresc să optez pentru Marea Britanie, Anglia, oriunde se vorbeşte engleză. Costurile mi se par decente având în vedere cu ce te alegi după, şi mai ales în medicină e nevoie de studiu serios", a spus o altă elevă.

Programele de studiu din SUA sunt mult mai atractive pentru unii studenţi. Este şi cazul Paulei care optează şi ea tot pentru medicină.

„Sunt personal interesată de medicină şi mai mult de SUA şi vroiam să ştiu exact care e mecanismul prin care pot să ajung acolo sau poate chiar oferte din alte ţări unde se vorbeşte engleza. Am găsit mai multe tot privind America şi acum mă învârt aici pe lângă ofertele din Anglia şi vrea să văd cam câţi ani durează fiecare facultate, şi dosarul pe care trebuie să îl trimit. În America mi-ar plăcea pentru că programul universităţilor de acolo mi se pare foarte interesant şi atractiv", a spus o elevă de clasa a XII-a.

Cei care au venit la târgul de universităţi au putut beneficia de îndrumare de la consilierii educaţionali de la EDMUNDO, Edmerica şi Universalio prezenţi la Sala Polivalentă, locaţia evenimentului, care stau la dispoziţia tinerilor de-a lungul întregului proces de aplicare.

„Am primit foarte multe informaţii interesante de la consiliere EDMUNDO şi acum urmează să mă mai interesez în legătură cu universităţile din Marea Britanie. Mă interesează strict arhitectura şi îmi doresc foarte mult să merg să studiez în Marea Britanie, din câte am văzut se merită", a spus un elev.

„Sunt interesat de International Hospitality Management. Am fost la consiliere, am aplicat deja la două universităţi şi vreau să văd care mă convinge mai mult, după care să o aleg pe cea care mi se potriveşte cel mai mult. În străinătate practica îşi spune cuvântul. Se face multă practică, toate verile le pot lucra plătite, iar pentru facultatea de trei ani, ultimul an este plătit şi e practic un an de zile gratis, lucru pe care nu îl vedem la facultăţile din România", a spus un tânăr student.

Costurile pentru studiu într-un oraş din Marea Britanie sunt dintre cele mai ridicate. La Universitatea Lincoln taxa de şcolarizare este de 9.000 de euro, însă studenţii pot aplica pentru burse care să-i ajute.

„Universitatea noastră specializează tinerii în design, media, inginerie, farmacie, chimie, fizică, medicină, matematică, multe multe domenii din care tinerii pot să aleagă. Lincoln este un oraş minunat în care studenţii se vor simţi cu siguranţă foarte bine, este plin de istorie, iar campusurile universităţii sunt foarte moderne. Se investesc mulţi bani pentru ca studenţii să aibă cele mai bune facilităţi, pentru a le uşura studiul şi a-i ajuta să dea ce au mai bun. Mulţi sunt interesaţi de arhitectură, medicină şi psihologie", a spus Loreen de la Universitatea Lincoln din Marea Britanie.

Şi Olanda le oferă tinerilor o sumedenie de domenii din care să aleagă, însă la preţuri mai accesibile. Programele de studiu de la Universitatea Radboud din Nijmegen au atras elevii şi studenţii ca un magnet.

„Avem oferte în limba engleză atât a nivel de licenţă, cât şi la nivel de master. La nivel de licenţă oferim două track-uri, unul în International Business Administration şi altul în International Economics and Business, deci tot legat de afaceri, economie. Ambele profiluri necesită cunoştinţe în matematică. La nivel de master avem programe în tot felul de domenii, în drept, în computer science care este şi unul dintre cele mai căutate domenii, la departamentul de securitate în special, dar şi în biologie, medicină şi limbi străine. Universitatea oferă programe de Phd pe patru ani, plătit, deci în principiu te cam uiţi la 1.600 de euro lunar, bani în mână. La nivel de licenţă şi master preţul orientativ pentru studii este 1.950 de euro anual, iar preţurile pentru traiul zilnic, lunar cu cazare şi alte cheltuieli sunt undeva la 600-650 de euro pe lună, dar universitatea oferă burse care acoperă lejer aceste costuri. Azi s-au arătat mai interesaţi elevii care sunt încă în liceu. Foarte mulţi sunt interesaţi pe domeniul de medicină şi este bine că există interes pe acest domeniu pentru că e nevoie de medici. Mulţi sunt interesaţi şi de programele de international business administration şi economic", a spus Paul Fitărău de la Universitatea Radboud, Olanda.

RIUF 2015 i-a întâmpinat însă şi pe cei care doresc să dea Clujul pe Bucureşti pentru a studia în special la drept sau psihologie.

„Sunt interesaţi de Universitatea din Bucureşti în special elevii care urmează să termine, şi mai puţin cei care au făcut deja o facultate. Dar surprinzător de mulţi tineri sunt interesaţi oricum, având în vedere că distanţa de la Cluj la Bucureşti este destul de mare. Domeniile spre care se îndreaptă cei mai mulţi sunt drept, psihologie, limbi străine, geografie, litere, mate info", a spus reprezentanta de la Universitatea din Bucureşti.

Romanian International University Fair - RIUF este cel mai mare eveniment educaţional din România şi Sud-Estul Europei. Anual, peste 100 de instituţii educaţionale, din peste 20 de ţări, vin să interacţioneze direct cu tinerii români interesaţi de studii internaţionale. Mii de elevi de liceu şi studenţi au plecat la studii în străinătate, în perioada 2005-2014, după ce au venit la RIUF şi au obţinut toate informaţiile necesare realizării procesului de aplicare.

Comenteaza