TOPUL orașelor cu cele mai scumpe/ieftine grădinițe private din România. Pe ce loc e Cluj-Napoca

TOPUL orașelor cu cele mai scumpe/ieftine grădinițe private din România. Pe ce loc e Cluj-Napoca

De la an la an, tot mai mulți părinți sunt nevoiți să aleagă pentru copiii lor sistemul de învățământ preșcolar sau antepreșcolar privat, deoarece se confruntă cu lipsa locurilor libere în creșele și grădinițele de stat.

Numărul copiilor care merg la o creșă sau grădiniță privată din țară a crescut accelerat în ultimii 10 ani, procentul acestora crescând de la 2.9% în anul școlar 2013/2014 la 7.1% în anul școlar 2021/2022. Iar ritmul nu pare se oprească – doar în ultimul an, procentul preșcolarilor din învățământul privat a crescut cu 20%, cea mai mare creștere procentuală anuală din ultimii 10 ani. 

Creșterea numărului de elevi, dar și inflația, precum și costurile salariale în creștere cu personalul didactic a umflat costul învățământului privat din țară. Clubul Copiilor a încercat sa afle care sunt costurile medii pentru învățământul privat din marile orașe ale țării, precum și orașele unde acesta este cel mai accesibil raportat la nivelul salarial din zona respectivă.

Au fost analizate costurile a peste 150 de instituții private de învățământ preșcolar si antepreșcolar din capitală și orașele reședință de județ ale țării. Costurile includ atât taxa lunară, cât și tariful pentru masă, care se percepe separat în majoritatea cazurilor.

Astfel, în topul listei cu cele mai ridicate costuri medii sunt orașele Cluj-Napoca, București si Târgoviște.

Prețul mediu cel mai mare este în Cluj-Napoca, unde taxă lunară medie este de 2270 RON, urmat imediat de capitală, unde prețul mediu lunar este de 2200 RON.

Cea mai scumpă creșă/grădiniță dintre cele analizate nu se află în orașul de sub Feleac, ci în București. Brașovul, Constanța și Ploieștiul sunt alte trei orașe care se regăsesc în top 10 și unde costul cu învățământul privat este mai mare decât media națională. 

TOPUL orașelor cu cele mai scumpe/ieftine grădinițe private din România. Pe ce loc e Clujul

Orașele cu prețurile cele mai scăzute din clasamentul nostru sunt și orașele unde oferta învățământului privat este redusă. Arad (1105 RON/ lună), Giurgiu (1115RON/ lună) și Brăila (1210 RON/ lună) sunt orașele cu cele mai scăzute taxe din România în sistemul privat preșcolar. 

TOPUL orașelor cu cele mai scumpe/ieftine grădinițe private din România. Pe ce loc e Clujul

TOPUL orașelor cu cele mai scumpe/ieftine grădinițe private din România. Pe ce loc e Clujul

Cum se raportează prețul creșelor și grădinițelor la salariul mediu local

Chiar dacă Clujul și Bucureștiul au cele mai scumpe grădinițe și creșe private din țară, salariile din aceste orașe sunt cu mult peste media națională. Părinții care dispun de un salariu local mediu sau peste medie din aceste orașe vor suporta mult mai ușor costul învățământului privat decât părinții din multe alte orașe ale țării, unde costul învățământului privat este mai mic, dar și puterea de cumpărare este semnificativ mai mică.

Astfel, dacă analizăm costurile învățământului privat, raportate la puterea de cumpărare locală, topul se schimbă în mod radical. Atât Cluj-Napoca, cât și Bucureștiul, nu se mai regăsesc nici măcar în top 10.

TOPUL orașelor cu cele mai scumpe/ieftine grădinițe private din România. Pe ce loc e Clujul

Vezi AICI datele complete

Comenteaza