UBB a lansat Strategia României în ''Quantum Communications''

UBB a lansat Strategia României în ''Quantum Communications''

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, în calitate de coordonator, împreună cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCD-FM), în calitate de partener principal, a elaborat şi lansat Strategia pentru dezvoltarea capabilităţilor naţionale în domeniul comunicaţiilor cuantice (QTSTRAT), beneficiarul direct al proiectului fiind Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

"Lansarea Strategiei Naţionale de Comunicaţii Cuantice a României are loc în cadrul unei conferinţe desfăşurate în perioada 30-31 octombrie 2023 la UBB, strategia oferind Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării sprijinul necesar pentru fundamentarea, elaborarea, actualizarea şi comunicarea unor politici, strategii şi programe în domeniul tehnologiilor cuantice. La conferinţă participă reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai autorităţilor locale, ai mediului de cercetare-dezvoltare, academic şi economic, precum şi utilizatori publici sau privaţi", arată UBB într-un comunicat.

UBB a lansat Strategia României în ''Quantum Communications''

Strategia de comunicaţii cuantice a României cuprinde, printre altele, un raport privind stadiul în care se află domeniul tehnologiilor de comunicaţii cuantice la nivel internaţional şi naţional, o bază de date cu specialişti din/şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, companiile şi organizaţiile din România care pot contribui la dezvoltarea capabilităţii telecomunicaţiilor cuantice ale României, dar şi un roadmap naţional pentru dezvoltarea tehnologiilor de comunicaţii cuantice în România, precum şi un masterplan naţional pentru dezvoltarea capabilităţilor în domeniul comunicaţiilor cuantice.

"UBB s-a aflat în cea mai bună poziţie pentru a elabora această strategie naţională, putând mobiliza toţi factorii care să asigure succesul unei strategii. Astfel, având cea mai mare facultate de informatică (computer science) din ţară şi specializări performante de inginerie/fizică a reuşit să-şi mobilizeze specialiştii proprii şi să atragă alţi specialişti de top din ţară în domeniul "quantum", alături de implicarea obligatorie a specialiştilor proprii în ştiinţele planificării strategice; colaborarea între aceste categorii de specialişti este fundamentală pentru reuşita unei strategii! De asemenea, reputaţia internaţională a UBB în domeniile ştiinţelor strategice, "computer science" şi "physical & engineering sciences" - aşa cum se vede în ultimele rankinguri internaţionale (https://news.ubbcluj.ro/ubb-universitatea-din-romania-cu-cele-mai-multe-prezente-in-clasamentul-times-higher-education-2024-pe-domenii-de-studiu/) - şi caracterul deschis în colaborări relevante i-a permis să fie un catalizator al colaborării la nivel naţional între toţi actorii relevanţi, care au dorit şi care au avut ceva important de spus. Astfel, m-am bucurat să văd implicarea unor specialişti din principalele universităţi şi institute de cercetare româneşti, principalele autorităţi şi structuri legate de domeniu, firme dinamice în domeniu şi marile companii naţionale şi internaţionale cu relevanţă pentru domeniu, alţi potenţiali beneficiari. România are de acum o strategie serioasă, a cărei implementare riguroasă ne poate aduce avantaje competitive majore", declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Comenteaza